O nouă troiță a fost sfințită în Parohia Boișoara
Cu binecuvântarea Înaltnaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica Sfintei Cruci, la Parohia Boișoara din Protopopiatul Călimănești, a fost săvârșită slujba de sfințire a unei noi troițe ridicată în comunitate.
După Sfânta Liturghie, preotul împreună cu credincioșii au mers în procesiune până la locul unde a fost înălțată noua troiță și unde a avut loc slujba de sfințire. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, preotul paroh, Mihai Cristian Mitu, a explicat rolul Sfintei Cruci în viața credincioșilor și datoria creștinilor de a o cinsti. Totodată, părintele a reamintit tradiția din satele submontane de a așeza troițe la răscrucile de drum. Deși în perioada regimului ateu multe dintre aceste troițe au fost îndepărtate, procesiunile religioase care se desfășurau pe traseul acestor troițe au rămas în memoria comunității, acest fapt constituind și un argument în reașezarea noilor troițe pe locurile celor dintâi.