Lucrările Cercului pastoral misionar Horezu III
La Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Parohia Cermegești au avut loc miercuri, 29 septembrie, lucrările Cercului pastoral misionar Horezu III.
După slujba de Te Deum, părintele Veniamin Ilie Iliescu a prezentat tema „Cimitirul-topos al Învierii; cimitirul ca expresie a credinței și a comuniunii creștine, între generații”, în cadrul căreia a subliniat”: „Urmând calea Părinților Bisericii, și vederii lor asupra mormintelor, asupra cimitirelor și a celor trecuți la Domnul, conturată prin exemplificările notate mai sus, ne definitivăm cugetările asupra morții, văzută ca somn sau adormire, și asupra celor trecuți din viață, ale căror trupuri și morminte trebuiesc îngrijite; ne prelucrăm o voință mai râvnitoare de a făptui cu mai multă evlavie pomenirile pentru sufletele lor; tragem folos și pentru sufletele noastre fiind îndemnați de tăcerea mormintelor la o lucrătoare pocăință ce ni se vădește în conștiință prin gândul morții”.
În partea a doua a întâlnirii au avut loc dezbateri privitoare la intensificarea activităților social-misionare și catehetice în cadrul parohiilor.