Activități educative la Parohia Pietrari
Parohia Pietrari s-a implicat alături de instituțiile de învățământ și autoritățile locale în organizarea unor evenimente educative și sportive, desfășurate în cadrul „Cupei Pietrarilor", la care
Parohia Pietrari s-a implicat alături de instituțiile de învățământ și autoritățile locale în organizarea unor evenimente educative și sportive, desfășurate în cadrul „Cupei Pietrarilor", la care
Marți, 30 octombrie, la Parohia Voicești, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a avut loc întrunirea preoților din Cercul pastoral - misionar Drăgășani.
„Începând cu această zi, Mănăstirea Cozia renaște duhovnicește”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, duminică, 4 noiembrie, la instalarea părintele protosinghel Veniamin Luca, cel de-al 85-lea stareț al mănăstirii.
În perioada 1-4 noiembrie, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului a fost prezentă la Târgul Național de Carte Religioasă desfășurat la Biblioteca Astra din Sibiu.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, sub coordonarea Sectorului Social - Filantropic al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Parohia Dianu din Protoieria Horezu, comuna Stroesti, se desfășoară proiectul social „Mânca-vor săracii”.
În cadrul activităților desfășurte în Săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii Seminarului Teologic Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcea au participat la activități educative, culturale și sociale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub îndrumarea Biroului de Învățământ și Activități cu tinerii, în Protoieria Drăgășani se desfășoară mai multe întâlniri și proiecte catehetice și duhovnicești, adresate copiilor și tinerilor.
Miercuri, 31 octombrie, la Centrul de Îngrijire şi Reabilitare Govora s-a desfăşurat actiunea „Iubirea – un dar sfânt şi o responsabilitate comună” în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu''.
Cu binecuvântarea și din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în data de 30 octombrie, prin Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului, mai multe familii de rromi cu situaţie financiară precară din comunitatea Colonie Nuci au primit mobilier și paturi cu saltele.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, marţi 30 octombrie, s-a desfăşurat şedinţa lunară a Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe, în cadrul căreia s-a prezentat raportul de activitate pe luna încheiată şi programul de pregătire al acţiunilor ce se vor desfăşura până la sfârşitul anului, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 29 octombrie, în Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Brezoi I din oraşul Brezoi, Protopopiatul Călimăneşti, a avut loc o nouă întâlnire a preoților din Cercul pastoral „Valea Lotrului”.
Duminică, 29 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea.