Eşti aici
Comunicate de Presă
-
Rugăciune și compasiune pentru militarii români victime ale unui accident
Am aflat cu durere de moartea tragică, într-un accident rutier, a trei militari români, plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, precum și de rănirea a nouă colegi ai acestora, la întoarcerea dintr-o misiune.
În aceste momente grele, ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor trei tineri ostași și pentru însănătoșirea grabnică a celor răniţi, dintre care câţiva se află în stare gravă.
30 Iunie 2017 -
Îndemn la ajutor pentru cei afectați de caniculă
În această perioadă de caniculă, care afectează sever populația, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor și clericilor ortodocși să iasă în întâmpinarea celor afectați, punându-le la dispoziție spațiul ocrotitor al bisericilor, oferindu-le apă și sprijinul de care au nevoie.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
23 Iunie 2017 -
Părintele Adrian Gabor – evlavios slujitor al altarului şi talentat profesor de teologie
Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Preacucernicului Părinte Adrian Gabor, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București și preot coslujitor la Parohia Sfântul Nicolae – Buzeşti, Protopopiatul Sector I Capitală, oficiată miercuri 7 iunie 2017, orele 11.00, de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la biserica Parohiei Sfântul Nicolae – Buzeşti din București:
7 Iunie 2017 -
Patriarhul României l-a primit în vizită de rămas bun pe Ambasadorul Franţei la Bucureşti
În ziua de 31 mai 2017, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit la Reşedinţa Patriarhală pe Excelenţa Sa domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, la încheierea misiunii sale diplomatice în România.
31 Mai 2017 -
Mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele atentatului din Egipt
Patriarhia Română a aflat cu multă durere de vestea uciderii a 26 de creștini, printre care şi copii, și de rănirea câtorva zeci în provincia Minya, Egipt, la 250 de kilometri sud de capitala Cairo, după ce mai mulți bărbați au deschis focul asupra unui autobuz plin cu pasageri care se îndrepta spre mănăstirea Anba Samuel din apropierea orașului Minya, care are o populație numeroasă de creștini copți.
27 Mai 2017 -
Noi hotărâri ale Sfântului Sinod privind viața Bisericii și a societății
În zilele de 4 și 5 iulie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-au desfășurat ședințele de lucru ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
5 Iulie 2017 -
COMUNICAT | Se convoacă şedinţa de lucru a Sinodului Permanent al BOR
Urmare solicitării Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de convocare a Sinodului Permanent „în vederea cercetării presupuselor abateri de natură morală de care este acuzat Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor” şi urmare referatului Cancelariei Sfântului Sinod nr.
18 Iulie 2017












