Sprijin oferit bătrânilor pe perioada caniculei, la Parohia Ionești II
Întrucât canicula a creat un disconfort accentuat, în special bătrânilor, Parohia Ionești II din Protoieria Drăgășani a oferit produse alimentare și apă mai multor familii din comunitate, prin Serviciul de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu ,,Sfântul Antonie cel Mare”.
Pentru a limita expunerea bătrânilor la temperaturi ridicate, părintele Constantin Diaconu împreună cu voluntari parohiei au ajutat la realizarea a diferite treburi gospodărești și, în special, la alimentarea acestora cu apă întrucât în multe din fântânile din comunitate apa a fost insuficientă datorită secetei prelungite. De aceste activități de sprijin vor beneficia în permanență familiile și persoanele aflate în situații de risc social, a spus părintele Constantin Diaconu.