Acţiuni sociale desfăşurate de Liga Femeilor Creştin Ortodoxe Vâlcea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 16 martie 2017, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni s-a desfăşurat manifestarea „Clipe de neuitat alături de cei dragi” în cadrul proiectului „Iubirea de aproapele meu”.
Oaspeţii au oferit un mic spectacol muzică şi poezie, au vorbit despre iubire, despre credinţă şi iubirea de Dumnezeu, s-au revăzut cu părintele Iov Pătraşcu pe numele său de mirean Ilie Pătraşcu (55 de ani), un om a cărui existenţă a fost marcată de nenumărate suferinţe. După ce a rămas fără sprijinul bunicii, Ilie Pătraşcu a simţit îndeaproape grija lui Dumnezeu, Care nu l-a lăsat singur, ci i-a trimis în cale oameni care i-au fost de mare ajutor, de aceea spune: „Toată viaţa mea este frumoasă şi minunată, dacă stau bine să mă gândesc. Cu toate greutăţile şi necazurile şi suferinţele mele, consider că viaţa este frumoasă şi merită să lupţi pentru ea, merită să o trăieşti. Şi dacă ar fi să-mi doresc ceva, mi-aş dori ca oamenii să ne înţeleagă şi să ne accepte aşa cum suntem pe mine şi pe toţi cei ca mine”.