În acest cadru, Parohia Pleșoiu, prin implicarea părintelui paroh Nicolae-Dorin Buda și cu sprijinul credincioșilor, a desfășurat o acțiune social-filantropică la Complexul familial pentru copilul cu dizabilități din Goranu.
În cadrul vizitei, copiii au primit pachete cu alimente, dulciuri și alte daruri. Întâlnirea a constituit totodată un prilej de rugăciune și comuniune, în care legătura dintre slujitorii Bisericii, credincioși și beneficiari s-a întărit în lumina Harului dumnezeiesc. Atmosfera a fost una de profundă emoție, în care bucuria dăruirii s-a împletit cu recunoștința primirii.
Astfel de activități filantropice reiterează dimensiunea esențială a vieții creștine: iubirea față de aproapele ca expresie concretă a iubirii față de Dumnezeu. Ele ne reamintesc că slujirea celor aflați în nevoie este o chemare permanentă, o responsabilitate care definește autenticitatea trăirii credinței.
În lumina Învierii Domnului, aceste fapte devin semne ale biruinței vieții asupra suferinței. Prin ele, comunitatea eclesială își împlinește vocația de a fi spațiu al comuniunii și al solidarității, în care fiecare persoană este prețuită și susținută.