Eşti aici

Atelier farmaceutic și gastronomic la Parohia Dăești I

26 August / Învățământ

Parohia Dăești I continuă seria activităților dedicate copiilor din comunitate, în cadrul proiectului educativ „Școala de Vară”. Cea de-a șaptea întâlnire, desfășurată la Biserica „Sfântul Nicolae”, a îmbinat învățarea practică și creativitatea cu bucuria comuniunii și a lucrului în echipă.

Întâlnirea a început într-o atmosferă de sărbătoare, copiii fiind întâmpinați de preotul paroh Ioan Eugen Ovidiu cu ouă Kinder. Ambalajele din plastic ale acestora au primit o nouă întrebuințare, devenind matrițe pentru un experiment desfășurat în cadrul unui atelier farmaceutic.

Sub îndrumarea doamnei farmacist Emilia Iordache, cei mici au descoperit câteva dintre tainele științei aplicate și au învățat, într-un mod accesibil și interactiv, despre îmbinarea ingredientelor și despre respectarea etapelor necesare pentru realizarea unor produse de îngrijire. Activitatea practică a constat în prepararea unor bombe de baie efervescente, oferindu-le copiilor prilejul de a-și valorifica îndemânarea, curiozitatea și atenția la detalii.

Cea de-a doua parte a activității a fost consacrată artei culinare. Sub coordonarea domnului George Popolan, copiii au participat la un atelier gastronomic în cadrul căruia au descoperit, pas cu pas, modul de pregătire a unei pizza. De la frământarea și întinderea aluatului până la alegerea și așezarea ingredientelor, fiecare etapă a fost transformată într-o experiență de învățare. Totodată, au fost evidențiate importanța respectării normelor de igienă și valoarea colaborării în realizarea unui produs comun.

Bucuria copiilor a fost deplină la finalul atelierului, când pizza pregătită chiar de ei a fost scoasă din cuptor. Participanții s-au adunat apoi în curtea bisericii parohiale, unde au luat masa împreună, bucurându-se de roadele muncii lor și de timpul petrecut în comuniune.

Prin activitățile desfășurate în cadrul „Școlii de Vară”, Parohia Dăești I oferă copiilor un cadru în care educația, creativitatea, prietenia și valorile creștine se întâlnesc în mod firesc. Biserica „Sfântul Nicolae” devine astfel un spațiu al întâlnirii și al formării, în care cei mici sunt încurajați să descopere, să învețe și să lucreze împreună, într-o atmosferă de bucurie și comuniune.

Alte articole despre: