Asociația Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” Vâlcea, alături de copiii din Tabăra „Oltenia de sub Munte”
În perioada 30 iunie – 5 iulie, membrii Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” Vâlcea au răspuns cu bucurie invitației adresate de părintele coordonator George Adrian Vlaicu, de la Parohia Momotești, desfășurând în cadrul Taberei „Oltenia de sub Munte” o serie de activități educative, recreative și duhovnicești dedicate copiilor.
Pe parcursul celor șase zile, participanții au luat parte la ateliere duhovnicești, activități de dezvoltare personală, provocări de tip treasure hunt, jocuri de echipă și seri tematice, fiecare zi fiind gândită astfel încât să îmbine învățarea cu bucuria și comuniunea. Programul taberei a început și s-a încheiat zilnic cu rugăciunea de dimineață și de seară, oferind întregii experiențe un puternic caracter duhovnicesc.
Printre momentele speciale ale taberei s-au numărat vizitele la Școala de Jandarmi din Drăgășani, Muzeul Vinului și Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, locuri care au îmbogățit experiența participanților prin descoperirea unor valori culturale, istorice și spirituale.
A fost o săptămână plină de emoții, prietenii, zâmbete, provocări și momente de neuitat, în care copiii și voluntarii au format o adevărată familie, învățând împreună ce înseamnă credința, colaborarea și bucuria de a dărui.
Tabăra s-a încheiat prin participarea la Sfânta Liturghie, moment de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra acestei tabere și asupra tuturor celor implicați. Cu inimile pline de recunoștință, participanții au rămas la finalul taberei cu amintiri frumoase, experiențe valoroase și dorința de a se revedea la următoarea ediție.









