Activități sociale și de suflet la Parohia Horezu II, de Ziua Copilului
Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, comunitatea din Parohia Horezu II a trăit momente de bucurie și comuniune, printr-o serie de activități cu caracter social și educativ dedicate celor mici și familiilor aflate în nevoie.
La inițiativa și sub coordonarea preotului paroh Andronescu Dumitru, copiii din parohie au participat la o drumeție în natură, prilej de recreere, dialog și apropiere de creația lui Dumnezeu. Pe parcursul activității, cei mici au fost însoțiți și îndrumați, bucurându-se de o experiență educativă în aer liber, care a îmbinat mișcarea, prietenia și descoperirea frumuseților naturale din zonă.
Tot în acest context festiv, părintele paroh a desfășurat o acțiune filantropică, oferind daruri mai multor familii aflate în situație de risc social din comunitate. Prin acest gest de solidaritate și sprijin concret, Biserica a dorit să aducă alinare și speranță celor care se confruntă cu dificultăți materiale, mai ales în această perioadă.
Acțiunea se înscrie în eforturile constante ale Horezu de a susține coeziunea comunitară și de a promova valorile creștine ale milosteniei, iubirii față de aproapele și grijii față de cei vulnerabili.









