Copiii Grupului catehetic „Heruvimii” al Parohiei Bogdănești II în pelerinaj la mănăstirile Tismana și Polovragi
Parohia Bogdănești II a organizat, pentru membrii grupului catehetic „Heruvimii”, un pelerinaj la mănăstirile Tismana și Polovragi.
Sub îndrumarea părintelui Victor Constantin Croitoru, copiii și tinerii au avut posibilitatea de a îmbina activitățile educaționale cu cele duhovnicești. La Mănăstirea Tismana, grupul catehetic a beneficiat de îndrumare duhovnicească prin cuvintele de învățătură oferite de Ieromonahul Rafail, care a subliniat importanța rugăciunii, a smereniei și a trăirii autentice a credinței, mai ales în perioada Postul Paștelui. Prin contactul direct cu viața și exemplul sfinților, copiii au putut înțelege valorile fundamentale ale spiritualității ortodoxe.
Pelerinajul a continuat la Mănăstirea Polovragi, unde participanții au fost întâmpinați cu căldură de către Stavrofora Teofana Scânteie.
Această activitate catehetică itinerantă a reprezentat nu doar o experiență cultural-religioasă, ci și un prilej de consolidare a valorilor creștine în rândul tinerilor, întrucât pelerinajul rămâne un mijloc privilegiat de formare spirituală și de apropiere de Dumnezeu.









