Prăznuirea Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul municipiului Râmnicu Vâlcea
Evenimentele cultural-duhovnicești organizate în cinstea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul au culminat în ziua prăznuirii ocrotitorul municipiului Râmnicu Vâlcea cu săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală.
Preoți și credincioși, monahi și monahii de la parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și numeroși pelerini, au participat la Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită pe un podium amenajat în apropierea locașului de cult.
Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Theodor, Mitropolit de Akhaltsihe și Tao-Klargeti, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Bucuria comuniunii a fost așezată în inimile preoților, a monahilor, a monahiilor și a credincioșilor prezenți prin închinarea la moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița, cel care a fost cinstit în chip deosebit și de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, în timpul păstoririi sale la Râmnic.
Acest chip al păstorului duhovnicesc a fost reliefat de către părintele Vasile Ioana, care a prezentat lucrarea pastorală și duhovnicească a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul drept o fidelă și jertfelnică împlinire a cuvântului Mântuitorului Hristos: „Eu sunt Păstorul cel Bun!”
În cuvântul împărtășit preoților și credincioșilor români, Înaltpreasfințitul Părinte Theodor a mulțumit Chiriahului Râmnicului pentru bucuria prilejuită de participarea la Sărbătoarea Sfântului Antim Ivireanul, ierarhul care a așezat o punte culturală și duhovnicească între țara natală și cea în care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a devenit unul dintre cei mai mari tipografi ai timpului său, dar și un strălucit ierarh.
Această luminoasă activitate a fost prezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care, în cuvântul împărtășit celor prezenți la prăznuirea ocrotitorului spiritual al Municipiului Râmnicu Vâlcea a accentuat că „sărbătoarea este un prilej de mare bucurie și de întărire duhovnicească”.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „perioada episcopatului la Râmnic a fost pentru Sfântul Antim Ivireanul un timp al comuniunii și al bucuriei desăvârșite, după muceniceasca viață pe care a trăit-o în robie și după multele peregrinări din străinătate și, apoi, din Țările Române.
Pe plan liturgic, a avut o contribuție majoră în introducerea limbii române în cult, un proces amplu, care a fost continuat apoi, prin ucenicii săi și, mai ales, prin ierarhul cu viață sfântă, Grigorie Dascalul, cel care i-a urmat în demnitatea de episcop la Râmnic. Este îndeobște cunoscut faptul că Sfântul Antim Ivireanul a tipărit 68 de cărți, dintre care la Râmnic, între cele zece apărute, se dintinge „Tomul bucuriei”, o carte apologetică, publicată din necesități pastoral-misionare, în contextul prozelitismului catolic și protestant care venea dinspre Ardeal.
Nu doar în limba română a publicat Sfântul Antim Ivireanul, ci și în limba greacă, în limba slavonă, în limba arabă și a trimis în Georgia pe ucenicul său Mihail Ștefan, pentru a înființa și acolo o tipografie.
Viața Sfântului Antim Ivireanul este, deci, o mărturisire și un îndemn pentru fiecare dintre noi de a păstra dreapta credință și de a o mărturisi prin faptele binepăcute lui Dumnezeu”, a spus Chiriahul Râmnicului.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Theodor, Preasfințiților Părinți Andrei și Paisie Lugojanul pentru împreuna slujire și a exprimat recunoștința față de toți aceia care au sprijinit organizarea evenimentelor duhovnicești închinate Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.