„Apa cea vie plineşte cererile cele de folos și oferă cunoştinţa adevărului, întru care poate fi cunoscut Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie
„Atunci când vorbește cu femeia din Samaria, lângă fântâna lui Iacov: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan IV, 14), Mântuitorul Hristos îi arată modul sălășluirii Duhului Sfânt în inima omului”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 2 iunie, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfânta Maria Egipteanca” din localitatea Budești.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că „despre „apa vie”, Care este Duhul Sfânt, vorbește Mântuitorul Hristos și atunci când spune: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit” (Ioan VII, 37-39).
Adevărul pe care Dumnezeu îl descoperă în inima acestei femei a determinat o răstignire a păcatelor sale și o înnoire a vieții.
Fiul lui Dumnezeu i-a oferit posibilitatea unei cunoaşteri mai presus de minte a Adevărului, însă această cunoaștere a fost posibilă pentru femeie datorită smereniei și a pocăinței față de păcatele săvârșite, ceea ce a făcut posibilă luminarea minții sale. Lângă izvorul de la fântâna lui Iacov, femeia samarineancă a descoperit un Izvor nesecat de inspirație și de putere pentru mărturisirea credinței.
Așadar, apa cea vie plineşte cererile cele de folos și oferă cunoştinţa adevărului, întru care poate fi cunoscut Dumnezeu. Totodată, sufletul cel omorât cu păcatele, atunci când este spălat cu apă vie, înviază, iar omul devine mărturisitor al lui Dumnezeu, întocmai cum femeia din Evanghelie a mers în cetate și L-a propovăduit pe Hristos Domnul.
De altfel, femeia samarineancă a descoperit în convorbirea cu Fiul lui Dumnezeu motivaţia permanentă de a se adânci, prin trăire, în credință, și, de aceea, și-a dedicat viața mărturisirii lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.