Respect şi recunoștință pentru mame la Parohia Râureni
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Râureni, în colaborare cu Biroul de Asistenţă Socială al Protoieriei Râmnicu-Vâlcea, au organizat în data de 10 martie un moment de cinstire dedicat credincioaselor din parohie cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.
Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioasele din biserică împreună cu preoții slujitori au cerut mijlocirea și ajutorul Maicii Domnului – Mama prin excelență și ocrotitoarea tuturor mamelor - iar la final, cu sufletul încărcat de bucurie și emoție pozitivă toate doamnele, au primit din partea preoţilor mărţişoare, ciocolată şi cornuri, dar și urări de bine, sănătate, zile senine, ani mulți și binecuvântați.
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate clipele vieții pe care El ni le umple de bucuria comuniunii, bucurie revărsată din Raiul Său, care este locul de bucurie și comuniune veșnică” a transmins părintele paroh Gheorghe Chebăruș.