Proiectul „Școala și Biserica” implementat la Parohia Călimănești II
În cadrul parteneriatului încheiat între Parohia Călimănești II și Grădinița cu Program Prelungit din Călimănești, tinerii preșcolari au avut deosebita bucurie de a fi vizitați de către părintele paroh, Iulian Lixandra.
Întâlnirea a avut loc la Grădinița din Călimănești, unde cei mici s-au bucurat de cuvântul împărtășit de părintele paroh, dar și darurile oferite de parohie, ce au constat în dulciuri și iconițe.
În cuvântul de învățătură, părintele a vorbit copiilor despre importanța rugăciunii, accentuând faptul că: „Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor, pe lângă cunoștințe intelectuale, şi o formare spirituală pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. Caracterul copiilor nu se formează numai prin cuvinte și activități, ci și prin modul de viață al părinților, al profesorilor și al tuturor persoanelor cu care intră în contact, prin exemplul dat de aceștia”.