Sprijin financiar acordat unei doamne diagnosticată cu Endometrioză profundă
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Sectorul social al Arhiepiscopiei Râmnicului a acordat doamnei T. N., domiciliată în județul Vâlcea, în ziua de vineri, 04 august 2023, un sprijin financiar, în cuantum de 9.325 lei, necesar pentru efectuarea unui tratament de specialitate, fiind diagnosticată cu Endometrioză profundă, endometriom ovarian bilateral, nodul rectosigmoidian, care necesită intervenție medicală de urgență, conform documentelor medicale atașate la dosar.
„Avem bucuria sufletească pentru faptul că am putut aduce puțină mângâiere în sânul acestei familii, greu încercate. Atunci când faci bine, primești în suflet o mulțumire care nu poate fi descrisă în cuvinte, motiv pentru care Arhiepiscopia Râmnicului, prin preoți și oameni cu suflet mare, continuă să fie alături de cei în nevoi”, a precizat doamna Viorica Adriana Iancu, Consilier social.