„Rostul Nașterii Mântuitorului Hristos din Fecioara Maria este locuirea lui Dumnezeu în oameni și a oamenilor în Dumnezeu”
„Nașterea Fiului lui Dumnezeu s-a petrecut la timpul rânduit de Dumnezeu, după cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel: „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni IV, 4-5)”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în a doua zi de Crăciun, la Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.
Înaltpreasfinția Sa a reliefat faptul că „prin aceasta, s-a împlinit profeția proorocului Isaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei I, 23).
Fiul lui Dumnezeu, „la plinirea vremii”, S-a pogorât, zămislindu-Se în trupul
pururea fecioresc al Maicii Domnului prin adumbrirea Sfântului Duh (Luca I, 35), și apoi S-a născut în peștera din Betleem (cf. Luca II, 4-7).
Înfățișând modul în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Maxim Mărturisitorul zice: „Cuvântul lui Dumnezeu fiind întreg ființă deplină (căci era Dumnezeu) și întreg ipostas neștirbit (căci era Fiu) compunându-Se prin zămislire negrăită, S-a făcut ipostas al trupului pe care l-a luat; și prin această taină făcându-Se cu adevărat om întreg, în chip neschimbat. Căci trupul era al Fiului și după trup era cu adevărat Dumnezeu pătimitor împotriva păcatului”.
Prin Întruparea Sa, Domnul a rupt legătura păcatului și a vădit dragostea lui Dumnezeu, făcându-Se nouă pildă a smereniei și a curăției minții și inimii. De aceea, sufletele noastre pătrunse de nesfârșita iubire dumnezeiască trebuie să strălucească în faţa Cuvântului lui Dumnezeu ca nişte făclii ale iubirii noastre și a buneivoințe între oameni, aducătoare de pace sfântă și bucurie negrăită, râvnind totdeauna binele, ca cei care am cunoscut pe Dumnezeu și am fost cunoscuți de Dumnezeu: „cercetatu-ne-ai pe noi de sus, Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor; şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.