Părintele Nicolae Tănase a susținut Conferința „Copilul – dar al lui Dumnezeu pentru părinți”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vineri, 11 martie, la Sala „Iosif Episcopul” a Așezământului „Sfântul Ierarh Calinic”, Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului a susținut conferința „Copilul – dar al lui Dumnezeu pentru părinți”.
În deschiderea manifestării, doamna Viorica Adriana Iancu, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a prezentat lucrarea misionară și social-filantropică a Părintelui Nicolae Tănase, care de peste trei decenii oferă sprijin mamelor și copiilor.
În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere au renunțat să avorteze, dar nu și-au permis să îngrijească copilul din motive social-economice.
Pentru aceasta, Părintele Nicolae a înființat în anul 1994, asociația Pro Vita: Pentru Viață. Asociația îi primește în grija ei pe acești copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primește de asemenea și copii orfani sau copii ai străzii.
Evenimentul face parte din seria manifestărilor organizate de Arhiepiscopia Râmnicului prin Centrul de Consiliere și Informare „Domna Maria Brâncoveanu” în cadrul Lunii pentru viață 2022.
Manifestările din cadrul Proiectului Luna pentru viață 2022 propun conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii.
Dintre activitățile pro-viață din luna martie ale Centrului de Consiliere și Informare „Domna Maria Brâncoveanu” pot fi amintite:
- Campania caritabilă „Sprijin pentru mame”, prin care sunt colectate scutece și lapte praf pentru a fi oferite mamelor care primesc ajutor din partea centrului;
- Seminar pentru tineri: „Mame vulnerabile”, susținut de doamna Elena Rotomeza, psihoterapeut-integrativ.
- Seminarul „Cum depășesc dependența emoțională? Lipsa de afecțiune. Efecte și soluții”, susținut de doamna psiholog Cristina Glonț.
- Proiecție de film: „Alegerea lui Alison”.
- Vizite la familii din comunitate.
- Marșul pentru viață 2022 „Egalitate, echitate și sprijin - din prima secundă și întreaga viață”, ce avea loc Sâmbătă, 26 martie 2022.