Școala de Vară BREVIS la Parohia Dăești
Începând cu data de 1 iulie, la Parohia Dăești 1 din Protopopiatul Călimănești se desfășoară activități catehetice, culturale, artistice și duhovnicești în cadrul Școlii de Vară ,,BREVIS”.
Aceste activități recreative și educaționale implică copii din cadrul parohiei cât și alți iubitori de muzică, de cultură și activități duhovnicești din alte localități ale Eparhiei Râmnicului.
,,Organizăm de ceva vreme în cadrul Parohiei Dăești 1 activități culturale, artistice și duhovnicești atât cu copii cât și cu adulții. În cadrul acestor întâlniri descoperim și dezvoltăm prin metoda ludică muzicală capacitățile muzicale ale copiilor cunoscut fiind faptul că muzica are un impact determinant asupra creșterii și activității noastre zilnice.
Trebuie să mărturisim că bucuria a fost foarte mare din partea copiilor care şi-au dorit aceste activităţi dar mai cu seamă din partea părinţilor care şi-au dorit pentru copiii lor să iasă din activitățile lor monotone pentru a se mai depărta de ispitele virtuale ale gadgeturilor și ale internetului prin participarea la activităţi educative. A lucra cu copii reprezintă atât pentru mine cât și pentru doamna Prof. Monica Valentina Scurtu o bucurie totodată pentru că, deşi este un efort mare să desfăşori activităţi cu copiii, să le asiguri cele de trebuință, de pildă securitatea, să asiguri atractivitatea orelor. Deşi depunem consecvent eforturi, la sfârşit, când vine vremea concluziilor, realizăm că într-un mod surprinzător ne încărcăm cu energiea lor, ne molipsim de jovialitatea și bucuria lor, de tinereţea și de entuziasmul lor, lucru care reprezintă pentru noi un plus de justificare a organiza an de an aceste activități”, a precizat părintele paroh Dumitru - Codruț Scurtu.