Noi acțiuni social-filantropice organizate de Liga Femeilor Creștin Ortodoxe
Cu prilejul apropierii Praznicului Nașterii Domnului, 330 de adulți și copii, din familii defavorizate, au primit miercuri, 18 decembrie, daruri din partea Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe, filiala Vâlcea.
Membrele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe, filiala Vâlcea, au organizat două acțiuni social-filantropice pentru familii defavorizate. Prima acțiune social-filantropică a fost găzduită, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, în sala Iosif Episcopul a Casei Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în cadrul căreia 130 de copii au primit plăsuțe cu dulciuri și jucării. A doua acțiune social-filantropică a avut loc la biserica Parohiei Sfântul Dumitru din municipiul Râmnicu-Vâlcea, iar beneficiari au fost 200 de persoane adulte.
Înainte de oferirea darurilor, doamnele de la Liga Femeilor Creștin Ortodoxe, filiala Vâlcea, au pregătit pentru beneficiari, în sala Iosif Episcopul a Centrului Eparhial, un program artistic. Acesta a fost susținut de grupul vocal-instrumental „Mellos” al Liceului Tehnologic de Turism Călimănești, condus de prof. Georginel Sandu, care au recitat și interpretat colinde. Momentul artistic s-a încheiat cu un concert de pricesne și colinde.
La acțiunea social-filantropică, alături de membrele Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe, filiala Vâlcea, coordonate de doamna Delia Zamfirescu, președinta asociației, au fost doamna Adriana Viorica Iancu, consilier social eparhial, doamna Violeta Negrea și cadre didactice de la Liceul Tehnologic de Turism, precum și reprezentanți ai Casei de Cultură din Călimănești.
Cazurile sociale care au beneficiat de ajutoare se află în evidența Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe, filiala Vâlcea, iar cazurile sunt preluate fie în urma anchetelor proprii, fie sunt semnalate prin intermediul preoților din parohii și profesorilor de la școlile din cuprinsul județului.