Pomenirea eroilor neamului românesc la Cimitirul „Cetățuia” din Râmnicu-Vâlcea
În ziua praznicului Înălţării Domnului, la Cimitirul Eroilor „Cetățuia” din municipiul Râmnicu-Vâlcea a avut loc o ceremonie religioasă și militară pentru comemorarea eroilor neamului românesc.
Slujba religioasă a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și un arhidiacon. Au participat reprezentanți ai instituțiilor de stat, centrale și locale, ai asociațiilor militare locale, militari în activitate, în rezervă și în retragere, veterani de război, precum și copii, însoțiți de părinți și bunici. După rostirea alocuțiunilor, au fost depuse coroane de flori.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie al Râmnicului, după ce a arătat sensul pomenirii Eroilor Neamului în ziua praznicului Înălțării Domnului, a rememorat câteva cuvinte ale vrednicului de pomenire episcop Vartolomeu Stănescu, care, cu același prilej și în același cimitir, spunea: „Eroi şi mucenici ai celui mai viteaz şi mai trudit popor, venit-am azi, în Ziua Înălţării, la mormintele voastre, să vi le prefacem în temple de închinare. Venit-am azi la voi, cu flori din ţara voastră, cu rugăciuni şi cânturi din sufletele noastre, să vă cinstim și să vă încununăm virtutea strămoşească, pe care n-aţi trădat-o şi cu care aţi sporit moştenirea morală a neamului trudit, dar veşnic glorios, pentru care aţi murit. Nu, nu vrem să vă ştim morţi, căci cei ce au smuls, ca voi, viaţa şi dreptatea pentru un întreg popor, nu pot să fie morţi. Nu vrem să vă ştim morţi, căci nu puteţi muri, când istoria întregii omeniri vorbeşte pentru voi. Vă ştim şi vă vrem vii; căci ne sunteţi cârmaci şi pentru slava voastră şi ctitori v-am făcut şi neamul românesc, în tot cuprinsul lui, se va înălţa de fiecare an, de Ziua Înălţării, să stea la sfat cu voi”.
Pomenirea eroilor neamului românesc a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 10 martie 1920. Această decizie a fost consfinţită prin alte două Hotărâri Sinodale din anii 1999 şi 2001, prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească. Prin legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.