Cerc Pastoral la Parohia Urși
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni, 20 mai, la biserica ,,Sfântul Ioan Botezătorul“ a Parohiei Urși din comuna Popești s-au desfășurat lucrările Cercului pastoral III Horezu.
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, la finalul căreia părintele Gheorghe Bădoi de la Parohia Oteșani a subliniat că „Sfintele Evanghelii ne descoperă în mod deosebit purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de cei bolnavi. Mântuitorul Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!” (Marcu II, 11). Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea noastră trupească mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu. Evanghelia ne îndeamnă să săvârșim fapta cea bună ajutând pe alții să se vindece, atât sufletește, cât și trupește”.
În partea a doua a întâlnirii, părintele Constantin Valeriu Șerban a vorbit despre rolul credinței creștine și a tradițiilor românești în păstrarea identității de neam: „…datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri”, după cum considera Alexandru Vlahuță, iar Constantin Noica aprecia că „în cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit“.