Pomenirea eroilor în Parohia Zăvoieni
La sărbătoarea Înălțării Domnului, în Parohia Zăvoieni din comuna Măciuca, Protopopiatul Drăgășani s-a oficiat sluja de pomenire a eroilor neamului romanesc.
La slujba de parastas au participat elevi ai Liceului Teoretic Măciuca, structura Zăvoieni, însoțiți de doamna director Tănase Luminița și de cadre didactice de la Școala Zăvoieni. În cuvântul de învățătură adresat cu acest prilej, părintele paroh Istratie Vasile Narcis le-a vorbit despre faptul că toți eroii neamului românesc au luptat cu vitejie pentru țara noastră și aceștia și-au dat viața pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate. Jertfa lor ne face mai ales astăzi, la ceas de sărbătoare, mândri că suntem români.
Părintele paroh le-a explicat elevilor că eroi sunt cei care au luptat la Posada, Rovine, Vaslui, Războieni, Călugăreni ori Şelimbăr, cei care şi-au dat viaţa în luptele Războiului pentru Independenţă din 1877-1878, ale Războiului pentru Întregirea Neamului din 1916-1918, cei care s-au jertfit pentru ţară în 1941-1945, pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial sau cei care au murit în închisorile comuniste, pentru apărarea şi întărirea credinţei ortodoxe. Să aducem un omagiu şi eroilor care s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în Revoluţia din decembrie 1989.