Monahia Isidora Mujat de la Mănăstirea Dintr-un Lemn a fost înmormântată

 La slujba de înmormântare au participat maicile din mănăstire, precum și numeroși credincioși apropiați.

În necrologul rostit, Înalt­preasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a spus că „Monahia Isidora a plecat către Împărăţia cea Cerească în ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, când Biserica noastră prăznuiește învierea dreptului Lazăr, care a fost ridicat din morți de Mântuitorul Hristos și de care amintim la fiecare slujbă dedicată pomenirii numelor celor adormiți.

            Maica Isidora L-a slujit pe Hristos, Dumnezeul nostru, îmbrățișând chipul îngeresc timp de 70 de ani. Maica Isidora s-a născut la 30 aprilie 1926, în comuna Turnu Roşu, judeţul Sibiu, din părinţi binecredincioşi şi mult respectaţi, Toma şi Victoria Mujat, fiind cea mai mare dintre cei şase copii (4 fete şi 2 băieţi). La botez a primit numele Sfintei Iustina care a vegheat mereu asupra ei, întărind-o în încercările vieţii. Încă din copilărie, Iustina s-a arătat interesată de învăţăturile evanghelice, care i-au fost transmise cu atenţie şi răbdare, mai ales de către mama sa care era cântăreaţă la strana bisericii din comună.

La îndemnul tainic al inimii, întărit de cel al Maicii Filoteea Grădinaru, vieţuitoare în Sfânta Mănăstire Dintr-un Lemn, care venea adesea în casa părinţilor săi, sub povăţuirea Cuviosului Părinte Arsenie Boca, tînăra Iustina îmbrăţişează viaţa monahală la vîrsta de numai 20 de ani. La 1 septembrie 1946, a intrat ca soră începătoare în obştea Mănăstirii Dintr-un Lemn, fiind primită de către Maica Stareţă din acea vreme – vrednica de pomenire Paisia Vasilescu. A urmat o perioadă de ispitire canonică de 3 ani, sub directa ascultare şi ucenicie a Maicii Stareţe Paisia Vasilescu, iar la 23 ianuarie 1949, a luat asupră-şi ,,jugul cel bun şi povara cea uşoară” a Mântuitorului, prin făgăduinţele făcute la tunderea în monahism, primind numele de Isidora. În acest fel a împlinit în faptă cuvântul pe care îl primise de la Părintele Arsenie Boca, pe atunci vieţuitor la Sfânta Mănăstire Sâmbăta de Sus, de a îmbrăţişa taina călugăriei, îndemn pe care l-a pecetluit în inima sa toată viaţa şi l-a înveşmântat cu dragostea purtării Crucii, răspunzând cu multă responsabilitate la înalta chemare a Împăratului Celui fără de moarte.

După cum adeseori mărturisea, din prima zi de mănăstire a fost atrasă de strană, de dulcea psalmodiere, gustând în chip tainic din frumuseţea şi profunzimea cântărilor bisericeşti. Dragostea pentru preamărirea Lui Dumnezeu o avea sădită încă de mică de către mama sa, motiv pentru care a îndrăgit foarte mult Biserica şi mai ales cântările acesteia, participând cu multă evlavie şi simţire sfântă la toate rânduielile.

Maica Isidora a fost o monahie râvnitoare şi iubitoare a slujbelor, dar şi a vechilor tradiţii mănăstireşti, bună şi sfătuitoare, răbdătoare şi veghetoare, harnică şi modestă, statornică, îndeplinind cu multă dragoste şi cu tot sufletul sarcinile care i-au fost încredinţate în decursul anilor. A trecut prin toate ascultările monahale: arhondară, bucătară, ghid, supraveghetoare de muzeu, paraclisieră, cântăreaţă şi tipicăreasă bună, remarcându-se în mod deosebit prin darul croitoriei. Pricepută şi harnică, Maica Isidora a croit ani la rând haine pentru maicile vieţuitoare ale acestei sfinte mănăstiri.

Chipul cuvioșiei sale nu arăta niciodată tristeţe sau mâhnire, ci doar seninătate, curăţie sufletească şi împăcare. Fața luminată, optimistă, sfătoasă şi înţeleaptă atrăgea pe mulţi credincioşi care păşeau pragul mănăstirii. Cuvioșia sa era pregătită şi dornică să converseze cu oricine, caldă şi apropiată de interlocutori, acordând o atenţie deosebită tuturor, întrebându-i de unde vin şi mângâindu-i cu un cuvânt bun. Sfaturile pe care le dădea fiecăruia în parte izvorau dintr-o vieţuire îndelungată în mănăstire şi dintr-o experienţă duhovnicească bogată. De asemenea, ajuta în mod deosebit pe cei săraci şi în nevoi, având o inimă milostivă. Învățându-i și pe alții bucuria dăruirii, a milosteniei, a dragostei de aproapele, Monahia Isidora a fost cu adevărat, mai presus de toate, jertfitoare pentru Hristos Dumnezeu și pentru oameni.

Maica Isidora a fost o monahie din vechea generaţie de părinți și maici cu  vocaţie, care a supravieţuit regimului potrivnic Bisericii, un om al rânduielilor şi al rugăciunii. Astfel, în perioada decretului 410, a fost nevoită să părăsească mănăstirea, revenind însă după opt ani. A luptat să îşi câştige existenţa sub vitregia timpului, lucrând la Fabrica Firu Roşu din Tălmaciu. În tot acest timp de pribegie nu a încetat nici o clipă să se roage cu căldură şi cu dragoste ca Maica Domnului să o readucă lângă Icoana ei Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, minune care s-a şi petrecut ulterior.

Maica Isidora s-a pregătit de bucuria şi răsplata multelor sale osteneli. Într-o chilie modestă, dar înfrumusețată de podoaba dragostei cuvioșiei sale, buzele sale rosteau rugăciuni fierbinţi către Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, atât pentru vieţuitoarele sfântului locaş, cât şi pentru cei din familie, faţă de care a manifestat o atenţie deosebită, înţelegându-şi marea responsabilitate pe care o avea de a-şi mântui neamul. În acest sens, mare i-a fost bucuria ca Maica Domnului să îi rânduiască un nepot preot. A avut o dragoste și o prețuire nețărmurită față de primul povăţuitor al sfinţiei sale pe cărarea mântuirii, pe care deseori îl pomenea în povestiri, aducându-i în acest fel prinos de recunoştinţă şi împlinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 7).

Dumnezeu, în marea Sa milostivire, i-a dăruit ani mulţi care s-au oprit acum la numărul 92, în ziua de 31 martie 2018, în ajunul marelui Praznic al Floriilor. Anul acesta, Maica Isidora a vrut să-l întâmpine pe Hristos Domnul intrând în Ierusalim nu cu stâlpări în mână, ci cu florile bine înmiresmate ale sufletului său, pe care cu aspră nevoință le-a dobândit în anii de călugărie. Cu smerenie a trăit, în smerenie s-a mutat în Ierusalimul cel Ceresc, încât întreaga viață a Monahiei Isidora, a fost plinită de Domnul cu darul liniștirii. Nădăjduim că numele şi faptele sfinţiei ei au fost trecute în Cartea Vieţii din Împărăţia Cerurilor, de către Împăratul întru slava Căruia şi-a închinat nu mai puţin de 70 de ani.

Monahia Isidora a fost și rămâne pentru toți cei ce au cunoscut-o pildă de ascultare, de jerfelnicie, un model în iubirea lui Dumnezeu, un etalon de smerenie autentică, o incontestabilă succesoare a cuvioaselor din vechime.

            Ne rugăm ca sufletul Maicii Isidora să fie așezat în ceata cuvioaselor mult ostenitoare și mult rugătoare întrucât și sfinția sa mult s-a nevoit în viața acesta!

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!