A XV-a Sesiune anuală de comunicări a Centrului de Studii Medievale şi Premoderne „Antim Ivireanul”

În debutul manifestării, Părintele Consilier Ștefan Zară a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, subliniind că „ activitatea celor aproape trei ani de păstorire a Episcopiei Râmnicului (1705-1708) de către Sfântul Antim nu poate fi rezumată doar la latura tipografică sau cea administrativ- bisericească, ci, mai presus de orice lucrare întreprinsă de Sfântul Ierarh aici trebuie pusă cea de îndrumare duhovnicească ca părinte al acestei eparhii binecuvântate de Dumnezeu.

Sfântul Antim, slujitor adevărat al Bisericii prin cuvânt și prin fapte, a lăsat ucenicilor săi și nouă tuturor o serie de sfătuiri spre creșterea duhovnicească, păstrate nu doar în cunoscutele Didahii, ci și în diferite alte scrieri ale sale, dintre care enumerăm: Învățătură pe scurt pentru taina pocăinții, Învățătură bisericească, Așezământul Mănăstirii Tuturor Sfinților. Dar prin toată această activitate a sa, nu putem spune că Sfântul Antim a luminat doar viața contemporanilor săi, ci și pe a noastră, a tuturor, lăsându-ne ca moștenire scrierile sale pline de o bogată învățătură duhovnicească, care și în prezent sunt izvoare de hrană spirituală.

În acest sens trebuie să accentuăm faptul că una dintre cele mai importante slujiri ale Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a fost aceea de îndrumător duhovnicesc, lucrare cuprinsă în misiunea de arhiereu pe care și-a asumat-o: „Pohta cea mare și dragostea cea curată, iar mai vârtos să zic, datoriia cea părințească ce am cătră dragostea voastră m-au îndemnat astăzi de am venit aici, pentru ca să vă cercetăm sufletește, de vreme ce m-au rânduit ca pre un nevrednic să vă fiu păstor și părinte sufletesc și învățătoriu la lucrurile cele ce ar fi spre folosul mântuinții sufletelor voastre. Pentru care lucru aveți datorie cu toții, de la mic până la mare, să mă ascultați la céle ce vă învăț de bine și de folos, că acea ascultare nu o faceți mie, ci lui Hristos, după cum zice la 10 capete ale Lucăi «Cel ce ascultă pre voi, pre Mine ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă». Așijderea și fericitul Pavel zice la 13 capete către ovréi «Fraților, plecați-vă învățătorilor voștri și vă cuceriți lor că priveghiază pentru sufletele voastre, ca și cum ar fi să dea cuvânt, ca cu bucurie aceasta să facă, iar nu suspinând, că nu iaste de folos voao aceasta»”.[1] Arhiereul este rânduit în Biserica lui Hristos ca păstor, fiind în același timp și el păstorit de adevăratul Păstor, Mântuitorul Hristos, de Care arhiereul face ascultare. Ascultarea de părintele duhovnicesc este dată de Sfântul Antim ca măsură a credincioșiei noastre față de cuvântul lui Dumnezeu: „drept acéia n-am pregetat, nici am lenevit, ca să nu fac datorie, după porunca stăpânului și învățătorului nostru Hristos, Căruia mă și rog ca să-mi dea putére să vă pociu spune ceva de folos; ci vă pohtim de ascultare”[2]. Într-un Cuvânt de învățătură la Duminica Lăsatului sec de brânză, Sfântul Antim este categoric în ceea ce privește păstrarea neschimbată a moștenirii învățăturii Mântuitorului Hristos, spunând că Biserica Ortodoxă este singura care păstrează adevărurile de credință, pe care le aseamănă cu o hrană ce poate potoli căutările sufletești ale oamenilor: „socotesc că nu voi greși de voiu zice că din toată învățătura cea dreaptă și din toate cuvintele lui Dumnezeu, ce sânt în grădina Sfintei Bisérici ai răsăritului, ca o hrană sufletească, cu bucurie tot creștinul, cu dulceață să mănânce”[3]. Slujitorii Bisericii, ca povățuitori ai credincioșilor, știu că vor da seamă Arhiereului Celui veșnic de credincioșia față de învățătura Lui. Sfântul Antim accentuează această răspundere a păstorilor Bisericii, spunând: „Și mă rog bunătății Lui și iubirii Sale de oameni să-mi luminéze mintea ca să poci propovedui cuvântul adevărului și să-mi întărească inima întru frica Lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma Lui cea aleasă, caré o au răscumpărat, cu preascumpul sângele Său, din mâna vrăjmașului, după cum adeverează Petru apostolul”[4]. Sfântul Antim obișnuia să spună despre preot că este „păstor, părinte sufletesc, rugător către Dumnezeu pentru buna sănătate și spăseniia dumneavoastră și a cinstitelor dumneavoastră case, purtător de grijă la céle ce ar fi spre folosul mântuinții”[5], rezumând în acest fel întreaga dăruire de sine a părintelui duhovnicesc faţă de fiii săi.

În timp ce se ocupa cu tipărirea slovelor dumnezeiești, Sfântul Antim cugeta neîncetat la sfintele cuvinte și se îndulcea cu ele ca și cu niște miere și, luminându-se din ele, a socotit că nu poate în alt chip a se uni cu Dumnezeiasca înțelepciune decât numai dacă se va depărta de lucrurile pământești cu desăvârșire. El iubea și tăcerea foarte mult, de vreme ce aceea învață mintea și gândirea să cugete numai la Dumnezeu, însă peste toate avea mintea la Dumnezeu prin rugăciune, învățându-i pe toți că „cum că unde să face rugăciunea cu mulţemită, vine darul Duhului Sfânt şi dracii să gonesc şi toată putéria potrivnicului să depărtează şi fuge. Şi iarăşi într-alt loc zice cum că rugăciunea iaste pază curăţeniei, pecéte fecioriei, oprélişte mâniei, ţinére mândriei, curăţenie zavistiei, pierzare urgiei şi temeiu păcii; şi în scurte cuvinte, cela ce face rugăciune, vorbéşte cu Dumnezeu”.

Înțelegerea corectă a cuvântului lui Dumnezeu, pe care a avut-o Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, l-a făcut și să fie un martor viu și fără teamă al lui Hristos Domnul, punându-și toată viața sa în slujba Bisericii și a neamului românesc, crescând sămânța cuvântului lui Dumnezeu în inimile credincioșilor, după cum el însuși afirma în cuvântarea sa de la înscăunarea ca mitropolit al Țării Românești: „Şi mă rog bunătăţii Lui şi iubirii Sale de oameni să-mi luminéze mintea ca să poci propovedui cuvântul adevărului şi să-mi întărească inima întru frica Lui, ca să pociu păstori cuvântătoarea turma Lui cea aleasă, caré o au răscumpărat, cu preascump sângele Său, din mâna vrăjmaşului”[6].

(în curs de actualizare)