Întrunirea comisiilor naționale la Călimănești-Căciulata
La Călimănești-Căciulata s-au întrunit comisiile naționale de specialitate la Limba și literatura română, Limba și literatura română pentru minorități, Limba latină și Neogreacă.
În cadrul întâlnirii au fost analizate și elaborate programele școlare la aceste specialități. Din comisiile naționale au făcut parte 60 de inspectori și profesori metodisti, reprezentanți ai tuturor inspectoratelor școlare din țară și oficiali ai Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a transmis participanților un mesaj de binecuvântare, invitându-i la un pelerinaj la Mănăstirea Cozia. Personalitățile participante au fost întâmpinate de Părintele Arhim. Vartolomeu Androni, părintele prezentându-le și ansamblul mănăstiresc. Împreună, au vizitat și muzeul ctitoriei Voievodului Mircea cel Bătrân care, prin exponatele prezentate, descoperă lucrarea ierarhilor, preoților și monahilor, adevărați ctitori de limbă și cultură românească, în dezvoltarea spiritualității și culturii poporului român.
Întrunirea comisiilor naționale arată conlucrarea inspectorilor și profesorilor metodiști pentru dezvoltarea învățământului românesc, o preocupare devenită comună și în cadrul proiectelor cu scop educativ desfășurate de Arhiepiscopia Râmnicului și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, proiecte ce reafirmă, prin rezultate deosebite, faptul că educația rămâne forma cea mai înaltă în lucrarea de modelare și formare a caracterului și personalității copiilor și tinerilor.