Eşti aici

Acatistul Sfinților Români

2 Iulie 2016 / Acatiste

 Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi, să-i lăudăm noi, fii neamului românesc, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea lor, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! (Condacul I)

Condacul I:

Pe vasele Sfântului Duh şi făcliile strălucitoare ale Bisericii lui Hristos, pe Sfinţii români aleşi de Dumnezeu, cei care au luminat pământul ţării noastre şi poporul binecredincios cu lumina întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi, să-i lăudăm noi, fii neamului românesc, cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşim pomenirea lor, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Icosul I

 Veniţi credincioşilor să prăznuim duhovniceşte pomenirea Sfinţilor români şi să cântăm laude celor aleşi de Dumnezeu, stâlpi neclintiţi ai Bisericii strămoşeşti: pe Apostolii lui Hristos, Andrei cel întâi chemat şi Filip, cei ce au semănat cuvântul Evangheliei în pământul străbun al ţării noastre, pe toţi mucenicii neamului, pe ierarhi şi învăţători, pe cuvioşi şi cuvioase, pe pustnicii rugători şi pe toţi drepţii din toate veacurile cu cinste fericindu-i, într-un glas să-i lăudăm, cântând:

Bucuraţi-vă, cei aleşi şi trimişi de Hristos să înţelepţiţi neamul nostru;

Bucuraţi-vă, odrasle sfinte, ieşite din viţa strămoşilor noştri;

Bucuraţi-vă, stele răsărite în zorii naşterii poporului român;

Bucuraţi-vă, slujitori credincioşi care aţi împlinit voia Domnului;

Bucuraţi-vă, icoane vii prin care românii văd faţa lui Hristos;

Bucuraţi-vă, flori care transmiteţi mireasma Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă, raze luminoase aprinse din Soarele Hristos;

Bucuraţi-vă, propovăduitori ai credinţei adevărate şi risipitori ai păgânătăţii;

Bucuraţi-vă, apărători neînfricaţi ai Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, stâlpi neclintiţi ai adevărului şi ai dreptăţii;

Bucuraţi-vă, pietre vii pe care s-a clădit Biserica neamului nostru;

Bucuraţi-vă, potire în care se păstrează apa vieţii-cuvântul Evangheliei;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al II-lea

Dacă a fost semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos de către Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip în pământul neamului nostru şi udat de apa vieţii, a răsărit în sufletele multora şi a rodit însutit. Pământul Dobrogei a fost străbătut de propovăduitorii credinţei creştine, iar apostolii trimişi să lumineze cunoştinţa străbunilor noştri au mulţumit lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al II-lea

Întrarmaţi fiind cu puterea lui Hristos, primii creştini de pe pământul ţării noastre au înfruntat dintru început prigonirile şi ispitirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, dar nu s-au lepădat de credinţa adevărată primită de la Apostoli, ci au devenit mărturie vie pentru cei ce au urmat după ei. Pentru aceasta să fericim pe mărturisitorii dreptei credinţe din toate timpurile de pe plaiurile locuite de români, zicând:

Bucuraţi-vă, sfinţi dobrogeni şi daco-români, pârga protomartirilor neamului românesc;

Bucuraţi-vă, părinte Epitect şi monahule Astion, mărturisitori în Halmyris;

Bucuraţi-vă, Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel, podoaba Dobrogei;

Bucuraţi-vă, Emilian, Dasie, Nicandru şi Marcian mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Iuliu Veteranul, Pasicrat, Valentin şi Isihie de la Durostorum;

Bucuraţi-vă, Chiril, Chindeu şi Tasie de la Cernavodă;

Bucuraţi-vă, Macrobie, Gordie, Helie, Lucian şi Velerian de la Tomis;

Bucuraţi-vă, Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat de la Sirmium;

Bucuraţi-vă, Sfinţi diaconi Donat, Silvan şi Ermil, slujitori jertfelnici;

Bucuraţi-vă, Sfinţiţi mucenici Montanus din Singidunum şi Romul cu credinciosul Venust din Cibales;

Bucuraţi-vă, mucenici mărturisitori Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia;

Bucuraţi-vă, Stratonic, Hermes şi Lup cei ce aţi cunoscut pe Hristos prin jertfa Mucenicilor; 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al III-lea

Binecuvântat fie Dumnezeu Care, la vreme potrivită, a trimis poporului său bine-credincios bărbaţi înţelepţi şi sfinţi voievozi, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte, apărători ai dreptei credinţe şi ai neamului nostru, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al III –lea

Pe bine-credincioşii voievozi şi pe bărbaţii cucernici ai neamului care s-au străduit să apere dreapta credinţă şi pământul străbun, să-i pomenim după vrednicie; aceştia, în vremuri de răstrişte, au apărat ţara şi neamul nostru, Biserica şi credinţa strămoşească ortodoxă, iar acum, în ceruri, sunt rugători şi mijlocitori pentru sufletele noastre. Pentru aceasta să le înălţăm imn de laudă, zicând:

Bucuraţi-vă, sfinţi voievozi, apărători ai pământului străbun;

Bucuraţi-vă, mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, apărători de ţară şi ctitori de lăcaşuri sfinte;

Bucuraţi-vă, întemeitori ai ţărilor româneşti ca o triadă sfântă;

Bucuraţi-vă, Sfinţi Voievozi Constantin cu fiii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi sfetnicul Ianache, martiri pentru credinţa ortodoxă;

Bucuraţi-vă, Sfinte Ştefan cel Mare al Moldovei cu oştenii eroi şi bine-credinciosul Neagoe al Ţării Româneşti;

Bucuraţi-vă, Ioan cel Nou, Serghie şi Vah, Ioan Valahul şi Oprea din Sălişte, smeriţi mucenici şi mărturisitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Ioan din Galeş şi Moise din Sibiel, martiri ardeleni pentru dreapta credinţă;

Bucuraţi-vă, mărtirisitori năsăudeni Atanasie din Bichigiu, Vasile din Telciu, Vasile din Mocod şi Grigorie din Zagra;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi mărturisit dreapta credinţă la arătare şi în temniţă;

Bucuraţi-vă, slujitori ai semenilor şi apărători ai lui Hristos;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi luptat pentru libertatea şi identitatea noastră;

Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al IV-lea

Dumnezeu a ocrotit în toate veacurile pe fiii poporului nostru, deşi au fost rânduiţi în calea multor primejdii; având atâţia sfinţi martiri, ierarhi, cuvioşi rugători şi trăitori ai dreptei credinţe, Apostolul ne spune că suntem preoţie sfântă şi neam ales al lui Dumnezeu, iar sfinţii din neamul nostru se roagă în ceruri, cântând neîncetat: Aliluia!

Icosul al IV-lea

Veniţi credincioşilor să lăudăm soborul sfinţilor ierarhi români, care de la Hristos, prin Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip au primit harul de a propovădui Evanghelia, de a sfinţi viaţa credincioşilor şi de a-i povăţui pe calea mântuirii, botezându-i în numele Sfintei Treimi şi îndemnând pe fiecare să păstreze toate sfintele predanii şi tradiţii primite prin viu grai; pentru aceasta să cântăm:

Bucuraţi-vă, sfinţilor ierarhi, purtători ai harului lui Hristos din neam în neam;

Bucuraţi-vă, luminători ai credincioşilor cu sfintele învăţături;

Bucuraţi-vă, apărători ai dreptei credinţe în vremea prigonirilor;

Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi Betranion, Teotim şi Efrem, episcopii Tomisului;

Bucuraţi-vă, Irineu de Sirmium şi Niceta de Remesiana cu ceilalţi ierarhi daco-romani;

Bucuraţi-vă, sfinţi păstori Iachint de Vicina, Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, mitropoliţii Ţării Româneşti;

Bucuraţi-vă, ierarhi cărturari Varlaam, Dosoftei şi Teodosie de la Brazi, mitropoliţii Moldovei ;

Bucuraţi-vă, sfinţi ierarhi misionari Nifon şi Atanasie Patelarie, patriarhii Constantinopolului;

Bucuraţi-vă, Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului, Ghelasie de la Râmeţ şi Petru, mitropolitul Kievului, păstori luminători ;

Bucuraţi-vă, apărători ai românilor Ilie Ioreste, Sava Brancovici, Simeon Ştefan şi Andrei Şaguna, mitropoliţii Transilvaniei;

Bucuraţi-vă, Leontie de la Rădăuţi, Ioan de la Râşca şi Secu şi Pahomie de la Gledin, episcopii Romanului şi Calinic de la Cernica;

Bucuraţi-vă, aleşi ai Prea Sfintei Treimi şi sfinţitori ai vieţii noastre;

Bucuraţi-vă Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al V-lea

Să lăudăm după cuviinţă ceata cuvioşilor părinţi din neamul românesc;  aceştia, ascultând cuvântul Evangheliei, au părăsit cele vremelnice şi au urmat lui Hristos, luând crucea pe umerii lor; apoi, nevoindu-se, în felurite chipuri prin mănăstiri sau locuri tăinuite de oameni, au sfinţit tot pământul românesc, dând laudă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia !

Icosul al V-lea

Voind Bunul Dumnezeu să semene de timpuriu cuvântul Evangheliei lui Hristos în pământul românesc, a rânduit mulţime de sfinţi cuvioşi în toate veacurile; drept aceea, pe plaiurile româneşti au trăit călugări îmbunătăţiţi şi lucrători ai virtuţilor, învăţându-ne dreapta credinţă şi luminându-ne calea vieţii acesteia, întunecată de ispite şi încercări, pentru a nu rătăci în pustiul păcatelor şi al eresurilor pierzătoare de suflet. Pentru aceasta cu bucurie le cântăm:

Bucuraţi-vă, cuvioşi părinţi, care aţi părăsit cele lumeşti pentru a urma lui Hristos;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi pustnicit în peşteri şi în crăpăturile pământului;

Bucuraţi-vă, Ioan Casian, Gherman şi Dionisie Smeritul cei din Dobrogea;

Bucuraţi-vă, Nicodim de la Tismana şi Daniil de la Voroneţ cu toţi sihaştrii;

Bucuraţi-vă, Dimitrie cel Nou şi Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, ocrotitorii  Bucureştilor;

Bucuraţi-vă, Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana şi Daniil Sihastrul, sfinţiţi slujitori ai Domnului;

Bucuraţi-vă, Paisie şi Ioan de la Neamţ şi  Onufrie de la Vorona, monahi cărturari;

Bucuraţi-vă, Ioan de la Prislop, Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi cu Iosif şi Chiriac de la Bisericani, monahi nevoitori;

Bucuraţi-vă, Rafael şi Partenie de la Agapia, Chiriac de la Tazlău şi Iosif de la Văratec, povăţuitori ai călugărilor;

Bucuraţi-vă, Visarion Sarai, Sofronie de la Alba-Iulia şi Antonie de la Iezerul-Vâlcii, propovăduitori ai dreptei credinţe;

Bucuraţi-vă, Vasile de la Poiana Mărului, Antipa de la Calapodeşti, Ioanichie de la Muscel şi Irodion de la Lainici, ostenitori ai rugăciunii;

Bucuraţi-vă, Cuvioşi nevoitori, care aţi făcut din rugăciune scară către cer;

Bucuraţi-vă, cei ce purtaţi în sfintele voastre moaşte har dumnezeiesc;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al VI-lea

Privind icoana Preasfintei Fecioare, multe fiice ale neamului nostru au ales cu înţelepciune să urmeze lui Hristos; având sufletul ca o candelă au ţinut lumina credinţei aprinsă în inima lor şi a poporului în care s-au născut. Aşteptând în rugăciune şi răbdare venirea Mirelui, au turnat în vasele sufletelor lor untdelemnul faptelor bune şi unindu-l cu lacrimile pocăinţei, au cântat: Aliluia!

Icosul al VI-lea

Cine va putea ferici după cuviinţă pe fiicele neamului românesc, care au lepădat dulceţile înşelătoare ale lumii acesteia, retregându-se în mănăstiri sau în pustietăţi, unde s-au rugat neîncetat, împlinind voia lui Dumnezeu. Cinstim sfânta îndrăzneală a sfintelor fecioare chemate să slujească lui Hristos, cântând unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, sfinte cuvioase maici, care aţi împlinit asemănarea cu Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, fecioare, care aţi păzit curăţia şi aţi urmat lui Hristos;

Bucuraţi-vă, sfinte cuvioase, logodite cu Mirele Hristos pentru veşnicie;

Bucuraţi-vă, mărturisitoare ale dreptei credinţei în părţile locuite de români;

Bucuraţi-vă, Muceniţă Anastasia de la Sirmium şi Maxima, preoteasa mărturisitoare din Singidunum;

Bucuraţi-vă, Sfinte muceniţe: Filoteea de la Argeş şi Tatiana de la Craiova;

Bucuraţi-vă, Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi Muceniţă Chiriachi, mult nevoitoare;

Bucuraţi-vă, Cuvioase rugătoare, Teodora şi Mavra, nevoitoare în Carpaţi;

Bucuraţi-vă, stele înţelegătoare care străluciţi în pământul ţării noastre, grădina Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, mieluşele cuvântătoare, rugătoare pentru neamul românesc;

Bucuraţi-vă, cuvioase nevoitoare, ocrotite sub omoforul Maicii Domnului;

Bucuraţi-vă, sfinţi şi sfinte, care aţi iubit cu toată fiinţa pe Hristos;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al VII-lea

În sufletele voastre, Sfinţilor români, s-a împlinit în chip minunat voia lui Dumnezeu; fiind plăcuţi Preasfintei Treimi şi avându-vă pe voi rugători pentru noi, se încununează cu slavă tot poporul român. Mintea noastră nu poate să cuprindă mulţimea faptelor bune, care au împodobit viaţa voastră; de aceea, minunându-ne de felul vieţuirii voastre, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al VII-lea

Simţind ajutorul Sfântului Duh prin mijlocirea sfinţilor români, săvârşim cu bucurie pomenirea lor; cinstim mulţimea mucenicilor şi a ierarhilor, a cuvioşilor şi drepţilor, a bine-credincioşilor voievozi şi oşteni, şi a tuturor celor care nu le cunoaştem numele, nici locul unde şi-au săvârşit viaţa. Însă, ştiind că în puterea Duhului Sfânt au fost şi alţi propovăduitori ai Ortodoxiei şi trăitori adevăraţi ai poruncilor lui Hristos, să zicem pentru cei necunoscuţi de noi, unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, cei ce aţi înmulţit talanţii dăruiţi vouă de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, păstrători ai sfintelor predanii şi ai obiceiurilor strămoşeşti;

Bucuraţi-vă, fii ai neamului nostru ale căror nume s-au scris în Cartea vieţii;

Bucuraţi-vă, mame cucernice ale sfinţilor părinţi din poporul român;

Bucuraţi-vă, fii ai Bisericii, ştiuţi şi neştiuţi, care aţi păzit haina botezului nepătată;

Bucuraţi-vă, tineri cu dreaptă vieţuire, care nu v-aţi întinat sufletele cu plăceri deşarte;

Bucuraţi-vă, eroi ai credinţei şi apărători ai pământului străbun;

Bucuraţi-vă, bătrâni înţelepţi şi trăitori ai Evangheliei;

Bucuraţi-vă, părinţi bine-credincioşi, care aţi durat fiinţa neamului;

Bucuraţi-vă, preoţi cucernici, vrednici slujitori ai Bisericii lui Hristos;

Bucuraţi-vă, doctori fără plată, care aţi avut conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în lucrarea voastră;

Bucuraţi-vă, pelerini evlavioşi, doritori să vă adăpaţi la izvoarele credinţei;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al VIII-lea

Toate le dă Duhul Sfânt: din pescari face apostoli şi din păgâni mucenici, pe necărturari îi face înţelepţi şi toată rânduiala Bisericii o plineşte. Aceste fapte minunate le-a lucrat Dumnezeu dintru început în poporul român; a ales vase preacinstite şi a turnat în ele din puterea Sa dumnezeiască să lumineze pe pământ şi să laude în cer Preasfânta Treime, cântând: Aliluia!

Icosul al VIII-lea

Când s-a semănat cuvântul lui Hristos în glia strămoşească, s-a schimbat firea oamenilor, iar propovăduitorii au început să vorbească fiind întăriţi de Duhul Sfânt. De atunci, din neam în neam, s-a revărsat harul lui Dumnezeu peste fiii acestui pământ şi a aprins de dragoste şi credinţă pe cei ce au purtat făclia cu lumină întreit strălucitoare a Preasfintei Treimi. Astăzi mulţumim lui Dumnezeu şi lăudăm pe sfinţii români, purtătorii de lumina învăţăturii dumnezeieşti, cântând:

Bucuraţi-vă, bărbaţi şi femei de toată vârsta, care aţi ascultat chemarea lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, viţe ale credinţei drept-slăvitoare altoite în Buciumul-Hristos;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi primit de la Dumnezeu daruri duhovniceşti;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi dorit să fiţi prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, oameni care aţi înduhovnicit firea slăbănogită de păcat;

Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lipit inima de lucruri trecătoare;

Bucuraţi-vă, sfinţi români, purtători ai dragostei lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi rămas sub pronia divină;

Bucuraţi-vă, slujitori şi apărători ai Bisericii strămoşeşti;

Bucuraţi-vă, cei ce în tot pământul românesc se cinstesc numele voastre;

Bucuraţi-vă, cei ce ocrotiţi glia străbună cu sfintele voastre moaşte;

Bucuraţi-vă, cei ce ajutaţi neamul nostru prin rugăciunile voastre;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al IX-lea

Sfinţilor români, acum sălăşluiţi în cămările cereşti pregătite de Mântuitorul, potrivit vieţuirii voastre pe care aţi avut-o pe pământul românesc. În ceruri vă veseliţi de lumina neînserată şi de comuniunea sfinţilor, rugându-vă pentru sufletele noastre şi cântând lui Dumnezeu, împreună cu îngerii: Aliluia!

Icosul al IX–lea

 Veniţi toţi fiii neamului să ne bucurăm duhovniceşte la pomenirea din fiecare an a sfinţilor români, odrăsliţi din poporul nostru binecuvântat. Iată, după prăznuirea tuturor sfinţilor în lumina Cinzecimii, a fost rânduită şi ziua prăznuirii lor, prin care se revărsă nouă daruri duhovniceşti. Pentru aceasta, cu inimă curată şi cuget luminat, zicem:

Bucuraţi-vă, sfinţilor apostoli, Andrei cel întâi chemat şi Filip, botezătorii neamului românesc;

Bucuraţi-vă, mulţimea mucenicilor jertfiţi pentru Hristos în toate ţinuturile româneşti;

Bucuraţi-vă, ierarhi preasfinţiţi, luminători ai lumii şi dascăli ai teologiei româneşti;

Bucuraţi-vă, mulţimea cuvioşilor şi cuvioaselor, care aţi luat crucea şi aţi urmat lui Hristos;

Bucuraţi-vă, sfinţi tămăduitori şi ajutători ai neamului nostru în vreme de prigoană;

Bucuraţi-vă, părinţi drept-măritori şi cunoscători ai tainelor lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, voievozi şi dregători cucernici, ctitori de lăcaşuri sfinte;

Bucuraţi-vă, drepţilor, plăcuţi lui Dumnezeu, odrăsliţi din poporul român;

Bucuraţi-vă, eroi ai credinţei şi făcători de pace pe pământ;

Bucuraţi-vă, sfinţi români, slujitori ai Bisericii, mama neamului românesc;

Bucuraţi-vă, cei ce aţi fost ocrotiţi de Născătoarea de Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cei ce vedeţi pururea faţa lui Hristos, Mântuitorul nostru;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al X-lea

 Sfinţi români, sălăşluiţi acum în lumina pururea fiitoare care străluceşte ca una singură din trei Ipostasuri ale Preasfintei Treimi. Împreună cu Preacurata Maică a lui Dumnezeu, cu sfinţii neamurilor drept-slăvitoare şi cu sfinţii îngeri cântaţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al X–lea

Bucurându-vă de strălucirea mai presus de minte şi umplându-vă de dumnezeiasca veselie, sfinţilor români v-aţi îndumnezeit şi v-aţi umplut de har prin unirea cu Hristos. În ceruri vă împărtăşiţi de dumnezeiasca desfătare şi Dumnezeu v-a preamărit, minunaţilor; rugaţi-vă pentru noi, cei ce vă lăudăm, zicând:

Bucuraţi-vă, sfinţi care priviţi pururea faţa lui Hristos;

Bucuraţi-vă, cete ale sfinţeniei, purtătoare de harul Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă, albine gânditoare care adunaţi dulceaţa tămăduirilor ;

Bucuraţi-vă, stâlpi neclintiţi ai Bisericii;

Bucuraţi-vă, făclii aprinse din focul dumnezeirii;

Bucuraţi-vă, râuri purtătoare de har revărsate pe pământul în care aţi crescut;

Bucuraţi-vă, candele aprinse din lumina lui Hristos;

Bucuraţi-vă, punţi gânditoare peste prăpastia ispitelor;

Bucuraţi-vă, izvoare prin care ne vine de la Hristos apa vindecărilor;

Bucuraţi-vă, munţi şi dealuri duhovniceşti de care vorbeşte Psalmistul;

Bucuraţi-vă, stânci neclintite ale credinţei în faţa furtunilor;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al XI-lea

 Fericim ceata Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre drept-măritoare, pe dascălii teologiei româneşti, cei ce ne-au lăsat învăţături să mergem pe calea sfântă a mântuirii. Drept aceea, cu cântări să-i lăudăm pe cei care în ceruri se roagă pentru sufletele noastre şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al XI-lea

Cine va putea număra mulţimea binefacerilor şi a minunilor care le-aţi săvârşit pentru fii Bisericii noastre, sfinţilor români? Sfintele voastre moaşte, purtătoare de har dumnezeiesc, străjuiesc hotarele ţării noastre, iar rugăciunile voastre ne ocrotesc de rătăcire şi ne acoperă de primejdii. Ca mulţumită pentru darurile voastre, primiţi de la noi, nevrednicii, această smerită laudă:

Bucuraţi-vă, sfinţi români, prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu;

Bucuraţi-vă, cetăţeni ai raiului şi slujitori ai Cuvântului vieţii;

Bucuraţi-vă, icoane ale dreptei credinţe;  

Bucuraţi-vă, podoabe ale Bisericii drept-măritoare;

Bucuraţi-vă, lucrători ai talanţilor daţi de Hristos;

Bucuraţi-vă, tămăduitori ai bolnavilor;

Bucuraţi-vă, sfinţitori ai sufletelor noastre;

Bucuraţi-vă, îndreptători ai credinţei şi chipuri ale blândeţii;

Bucuraţi-vă, învăţători ai înfrânării de la cele nefolositoare;

Bucuraţi-vă, ocrotitori ai celor nevoiaşi;

Bucuraţi-vă, sprijinitori ai celor neputincioşi;

Bucuraţi-vă, părinţi duhovniceşti şi învăţători ai noştri;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! 

Condacul al XII-lea

Din stricăciunea de demult, din prăpastia păcatelor şi a fărădelegilor, vrând Hristos să ne îndrepteze, ne-a rânduit nouă pilde de îndreptare şi pocăinţă pe sfinţii cei de un neam cu noi. Aceştia ne-au învăţat să urmăm cu toată fiinţa pe Hristos şi să zicem aşa: Aliluia!

Icosul al XII –lea

 Izbăviţi-ne pe noi, sfinţilor, de boli, de ciumă şi de primejdii; izbăviţi-ne pe noi de foc, de grindină şi de războiul dintre noi, dăruind pace sufletelor noastre. Păziţi sfintele biserici în care lăudăm pe Dumnezeu şi vă cinstim pe voi, Sfinţi români; ocrotiţi ţara noastră de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ajutându-ne să ne mântuim, iar în ziua Dreptei judecăţi a lui Hristos mijlociţi să primim binecuvântarea Părintelui ceresc şi, mulţumind, să strigăm:

Bucuraţi-vă, alăute duhovniceşti şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt;

Bucuraţi-vă, făclii purtătoare de lumină necreată;

Bucuraţi-vă, comori nepreţuite ale neamului românesc;

Bucuraţi-vă, risipitori ai întunericului diavolesc;

Bucuraţi-vă, purtători de grijă pentru credincioşii români;

Bucuraţi-vă, trepte de urcuş spre grădina raiului;

Bucuraţi-vă, aducători de belşug în pământul strămoşesc;

Bucuraţi-vă, străjeri ai hotarelor patriei noastre;

Bucuraţi-vă, mărgăritare nepreţuite ale Bisericii Ortodoxe;

Bucuraţi-vă, cei încoronaţi de Hristos în ceruri;

Bucuraţi-vă, rugători pentru noi în ziua judecăţii;

Bucuraţi-vă, mijlocitori pentru mântuirea noastră;

Bucuraţi-vă, Sfinţilor români, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre!

Condacul al XIII-lea

 O, prealăudaţi purtători de Dumnezeu, Sfinţi români, cei ce aţi primit cununile nevestejite ale măririi şi v-aţi învrednicit de mângâierea raiului, ascultaţi rugăciunile noastre din inimi curate şi smerite; fiţi mijlocitori pentru noi către Înduratul Dumnezeu şi rugaţi-vă să ne izbăvească de osânda veşnică; să primim iertare de păcate şi, împreună cu voi, să vieţuim acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără sfârşit ca să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Rugăciune

Sfinţilor români, plăcuţi ai lui Dumnezeu, podoaba neamului nostru şi rodirea lui cea mai de preţ: mucenici, care v-aţi dat viaţa pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi mărturisit dreapta credinţă; voievozi, care aţi apărat Biserica şi neamul, toţi acum staţi înaintea Tronului Preasfintei Treimi; rugaţi-vă să fim iertaţi  de păcate şi să ne întoarcem la lucrarea faptelor bune.

Credem şi mărturisim că voi, sfinţilor români, care aţi odrăslit din neamul nostru, sau aţi venit pe plaiurile ţării noastre pentru a ne lumina viaţa şi a întări credinţa cu moaştele voastre, împreună cu Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip, care ne-au vestit nouă cuvântul Evangheliei Domnului, vă rugaţi pentru noi cu dragoste şi sunteţi ajutători şi buni mijlocitori ai noştri înaintea lui Dumnezeu. Luaţi întărire de nedejde şi împreună rugătoare pe Maica Domnului, la toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu cerem să fim păziţi de cele îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu, ci păziţi-ne de răutatea şi invidia vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Izbăviţi-ne cu rugăciunile şi mijlocirile voastre de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul dintre noi, de secetă şi de cutremur, de potop şi de foc, de boală şi de orice necaz care strică aşezarea noastră sufletească.

Iată, Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu cu nenumarate păcate: cu uciderea de prunci, cu desfrânarea ruşinoasă, cu furturi şi viclenii, cu minciuni şi orice faptă rea. Ne-am îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserica Sa, de aceea vă rugăm să cereţi pentru noi iertare de păcate, vreme de pocăinţă şi râvnă pentru orice faptă bună. Să ne abateţi de la răutăţi şi să ne întoarceţi la dragoste de Dumnezeu, de Sfânta Sa Maică şi de Biserica Ortodoxă strămoşească. Să nu fie hulit Dumnezeu printre neamuri din pricina noastră, ci mai ales să se slăvească Preasfânt numele Său prin vieţuirea şi faptele noastre aşa cum voi, Sfinţilor români, aţi slăvit pe Dumnezeu prin vieţuirea şi faptele bune săvârşite în viaţa pământească.

Astfel, ridicându-ne la cinstea dintâi, să vă aducem mulţumiri şi laude vouă, iubiţii noştri Sfinţi români, slăvind pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Alte articole despre: