Cercul pastoral misionar Ocnele Mari s-a întrunit la Parohia Slătioarele
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în ziua de 29 februarie 2016, la Parohia Slătioarele din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, a avut loc prima întâlnire din acest an a preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar Ocnele Mari, din Protopopiatul Râmnicu-Vâlcea. Întâlnirea se încadrează în rândul evenimentelor dedicate Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin orthodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, și a debutat cu săvârşirea slujbei de Te Deum de către preoţii din cadrul cercului pastoral.
Tema întâlnirii, intitulată Biserica şi familia lucrează împreună pentru educarea religioasă a copiilor, a fost prezentată de părintele Cătălin Tudor, preot paroh la Parohia Slătioarele, după care au avut loc dezbateri referitoare la subiectul propus, precum şi probleme delegate de activitatile catehetice şi duhovniceşti, pastoral - misionare şi administrative din cadrul parohiilor cercului pastoral Ocnele Mari. De asemenea, Pr. Popescu Mihai Florian, responabilul cercului pastoral Ocnele Mari şi reprezentant al Biroului de Cateheză al Protoieriei Râmnicu Vâlcea, a subliniat necesitatea intensificării activităţilor catehetice cu copiii, dar şi cu adulţii prin organizarea de slujbe şi întâlniri duhovniceşti în perioada Triodului.
La această întâlnire au luat parte preoţii parohi și preoții slujitori din parohiile Slătioarele, Râureni, Troianu, Trăistari, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur, Căzăneşti, Buda şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum si Părintele Robescu Gabriel, Protopop al Protoieriei Râmnicu Vâlcea.