Șapte cuvântări ale Episcopului Iosif Gafton

În anul 2014, la Editura Praxis a Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului, în Colecția Restitutio, a apărut cartea intitulată Șapte cuvântări. † Iosif Gafton, Episcopul Râmnicului și Argeșului.

Cartea, tipărită cu binecuvântarea ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și îngrijită de Pr. Conf. Univ. Dr. Ilie Ivan, adună șapte predici și cuvinte de învățătură rostite de Episcopul Iosif Gafton al Râmnicului și Argeșului, în diferite momente și ocazii ale slujirii sale arhierești.

Cartea prezintă un bogat studiu biografic introductiv asupra vieții Episcopului Iosif Gafton, semnat de Pr. Ilie Ivan, precum și șapte cuvinte lămuritoare asupra celor șapte cuvântări duhovnicești ale Episcopului Iosif Gafton. Volumul are 172 de pagini.

În prima cuvântare, intitulată Doamne ajută!, episcopul arată că fără ajutorul lui Dumnezeu nici o lucrare nu se poate duce la bun sfârșit, iar omul care se încrede prea mult în sine se împiedică în propria lucrare. Foarte puțini sunt oamenii care păstrează în lucrarea lor, până la sfârșit, smerenia de a se recunoaște doar umili slujitori, care n-au făcut altceva decât au executat poruncile Bunului Dumnezeu, Care i-a pus la lucru.

În a doua cuvântare, intitulată Rătăcire și călăuză, episcopul arată căt de mult poate rătăci omul pe calea vieții, când este lipsit de o călăuză potrivită. Putea-vom noi, oare, ieși din din cărările rătăcirii fără ajutorul  luminiței care ne luminează calea către ea? Și cine, afară de Sfânta Evanghelie a Domnului, ne va putea aprinde înainte ochilor lumina dătătoare de puteri noi și de speranță?

A treia cuvântare, intitulată Cuvânt la Duminica a doua din Post, este o predică rostită în anul 1940. În aceasta, autorul arată nevoia omului de vindecare sufletească, vindecare pe care o poate da numai Mântuitorul Iisus Hristos. Ce este, oare, copilul neascultător de părinții sau îndrumătorii lui? Ce este soțul sau soția care nu păstrează cu strășnicie credința curată unul față de altul și nu se prețuiesc după cuviință? Ce-i omul care se roagă lui Dumnezeu numai la nevoie? ... Ce sunt decât niște slăbănogi cu sufletul lor? Niște suflete bolnave care nu se mai pot mișca singure și care nu-și găsesc vindecarea!

A patra cuvântare este predica rostită de Episcopul Iosif Gafton la hramul Sfintei Mănăstiri Hurezi, la 21 mai 1949, în care episcopul arată responsabilitatea ridicată de libertatea vieții creștine și înălțimea vieții călugărești, în contextul tunderii în monahism a 12 maici.

A cincea cuvântare, intitulată Daruri și ofrande. Lămuriri pentru cei nelămuriți, este o scrisoare pastorală în care se arată corecta raportare la slujbele religioase și la ofrandele dăruite de credincioși pentru acestea. Cuvântarea este de o actualitate perfectă, argumentele și modul de abordare a problemei fiind unul duhovnicesc.

A șasea cuvântare, intitulată Încoronarea femeii: Mama, este un elogiu adus femeii creștine și mai ales mamei, care devine mamă cu mult înainte de a naște pruncul.

Ultima cuvântare, intitulată Postul, este un mic tratat despre această armă duhovnicească a creștinilor, foarte bine fundamentat teologic, moral, liturgic și ecclesiologic.

Cititorii au posibilitatea procurării acestei cărţi de la magazinele de colportaj ale Sfintei Arhiepiscopii a Râmnicului. Pentru studiu, cartea poate fi găsită și în bibliotecile centrale, orășenești și județene.