moarte

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul meu cel milostiv şi Preabun! Cel ce ai auzit oarecând glasul de durere al robului Tău Iacob, care jelind pe fiul său Iosif zicea: „Plângând mă voi coborâ în locuinţa morţilor la fiul meu”. Tu Însuţi, îndurate Doamne, Cel ce ai dat mângâiere lui David, împăratul şi proorocul, care odinioară se tânguia zicând: „Abesalom, fiul meu, fiul meu Abesalom ! Mai bine muream eu pentru tine ! Eu, pentru tine, Abesaloame, fiul meu !

Doamne, Doamne, Cel ce ai ascultat tânguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacob a căzut pe faţa tatălui său şi l-a plâns şi l-a sărutat, asemenea şi Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, a cunoscut dragostea de mamă, căci pe cruce şi în grele chinuri fiind, a văzut pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea alăturea stând şi a zis Maicii Sale: „Femeie, iată fiul tău!”, iar după aceea a zis şi ucenicului: „Iată mama ta!”. Însuţi, întru tot Bunule Stăpâne, caută din ceruri şi vezi jalea şi durerea ce mi-au cuprins astăzi inima şi sufletul.

Stăpâne, Doamne, cel preacurat şi Ziditor a toată făptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai prefăcut coasta strămoşului Adam întru femeie şi i-ai binecuvântat şi ai zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul”, şi pe amândoi i-ai arătat un trup, iar cei pe care i-a însoţit Dumnezeu, omul să nu-i despartă, caută din cer, Preabunule Părinte, şi vezi jalea şi durerea ce au năpădit inima şi sufletul meu ce se vede astăzi despărţit de fiinţa pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o să-mi fie soţ (soţie) şi sprijin în această viaţă.