IPS Varsanufie

  • „Dumnezeu Se descoperă în mod tainic omului ca iubire desăvârșită”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la Mănăstirea Cornet

    „În mijlocul necazurilor, trebuie să ne păstrăm nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică, 1 august, la Mănăstirea Cornet.

    1 August 2021
  • Imnul național al României, simbol al afirmării identității, suveranității și spiritualității neamului românesc

    În Municipiul Râmnicu-Vâlcea, evenimentele  dedicate împlinirii a 173 de ani de la prima intonare a imnului „Deşteaptă-te, române!” au debutat joi, 29 iulie,  la Arenele ”Traian”, unde s-a desfăşurat şedinţa festivă a Consiliului Local. Apoi, din fața Primăriei municipiului, pe acorduri de fanfară, s-a mers în tradiţionala paradă festivă până în Parcul Zăvoi, unde Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit slujba de Te Deum.

    29 Iulie 2021
  • Chiriarhul Râmnicului a sfințit crucea înălțată spre cinstirea celor care au luptat pentru libertatea poporului român alături de Tudor Vladimirescu

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Sfântul Mare Mucenic Pantelimon din Drăgășani, a sfințit crucea înălțată spre cinstirea celor care au luptat pentru libertatea poporului român alături de Tudor Vladimirescu.

    27 Iulie 2021
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Acceptând iubirea lui Dumnezeu, cel care locuia însingurat printre morminte și al cărui suflet era posedat de diavol, se schimbă, devenind templu al iubirii față de semeni”

    „Chipul dumnezeiesc al persoanei se dezvăluie şi se actualizează în comuniune. Prin lucrarea lui Dumnezeu, cel care locuia însingurat în morminte și al cărui suflet era posedat de diavol, înfricoșându-i pe ceilalți, se schimbă, devine templu al iubirii față de semeni și și-a deschis inima spre comuniunea cu Mântuitorul Hristos”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la finalul slujbei de sfințire a capelei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Parohia Fârtățești.

    25 Iulie 2021
  • „Sutașul ne încredințează, cu dragostea față de sluga sa, că rugăciunea îl înnobilează pe om”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

    „Acțiunea proniatoare a lui Dumnezeu are ca temei înţelepciunea şi iubirea Lui şi, de aceea, toţi trebuie să-şi păstreze nădejdea în Dumnezeu chiar în mijlocul necazurilor”, i-a încredințat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe cei care au fost prezenți duminică, 18 iulie, la sfințirea Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Călimănești.

    18 Iulie 2021
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Împărăţia lui Dumnezeu, ca fără-de-început şi fără-de-sfârşit, transcende şi covârşeşte spaţiul şi timpul”

    „Împodobindu-și sufletul cu virtuți, omul face primii paşi pe calea mântuirii, iar apoi Sfântul Duh îl călăuzeşte mai departe, până ajunge în împărăţia lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sfințirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Parohia Băloiu, comuna Stoilești.

    11 Iulie 2021
  • Binecuvântare arhierească pentru cercetașii vâlceni la începutul pelerinajului „Drumul mănăstirilor”

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a binecuvântat luni, 5 iulie, pe cercetașii vâlceni care participă la Pelerinajul „Drumul mănăstirilor”, aflat la a doua ediție.

    5 Iulie 2021
  • Biserica de lemn din satul Urși a primit veșmânt de har

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a înveșmântat în har biserica de lemn din satul Urși, comuna Popești, monument istoric care în ultimul deceniu a primit veșmântul reînnoirii.

    4 Iulie 2021
  • Generalul Paul Teodorescu comemorat la Mănăstirea Dintr-un Lemn

    Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit sâmbătă, 3 iulie, slujba de pomenire pentru Generalul Paul Teodorescu, fost ministru al Aerului şi Marinei în perioada 1938-1940 și cel de-al treilea ctitor al Mănăstirii Dintr-un Lemn.

    3 Iulie 2021
  • „Sfinții Apostoli Petru și Pavel ne-au împărtășit lumina cunoașterii lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie

    „Conştiinţa Sfinților Apostoli  Petru și Pavel s-a schimbat, pentru că prin lucrarea  Sfântului Duh și ridicarea minții la tainele pe care Mântuitorul le-a împărtășit fiecăruia dintre ei, au înlăturat acoperămintele patimilor de pe puterea înţelegătoare”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie la hramul Paraclisului Arhiepiscopal din Râmnicu-Vâlcea așezat sub ocrotirea celor cinstiți de către Biserică „între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători”.

    29 Iunie 2021
  • Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie: „Pentru a se uni cu Dumnezeu, omul trebuie să se sfinţească”

    „Sfinţenia îşi are, cu certitudine, izvorul în Hristos Cel sfânt prezent în Biserică. Starea de sfinţenie este obţinută de om prin har şi este dezvoltată prin fapte bune, printr-o colaborare susţinută cu acesta”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, duminică 27 iunie, la sfințirea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” a Parohiei Dobrușa din Protopopiatul Drăgășani.

    27 Iunie 2021
  • „Părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia și Elisabeta, au fost călăuziți tainic de Dumnezeu”, a spus Chiriarhul Râmnicului

    „Sfântul Ioan a închis șirul proorocilor care au prevestit întruparea Mântuitorului Hristos, arătând lumii pe Cel proorocit, fapt pentru care este numit cel mai mare dintre prooroci și este cinstit în rândul sfinților: „adevăr vă spun, că dintre cei născuţi din femeie nu s-a sculat nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei XI, 71). Viețuirea sfântului, după mărturia Sfântului Evanghelist Luca, era una aspră, cu hrană pustnicească, însă împodobită de mulțimea virtuților sale”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de Vară al Catedralei Arhiepiscopale Sfântul Nicolae  din Râmnicu-Vâlcea.

    25 Iunie 2021

Pagini