Eşti aici

Pelerinaj pentru copiii din grupul catehetic al Parohiei Bogdănești II

3 Martie / Învățământ

Parohia Bogdănești II din Protoieria Călimănești în parteneriat cu Școala Gimnazială „Gura Văii” a organizat pelerinajul „Pe urmele credinței", în cadrul căruia participanții au vizitat Catedrala Patriarhală, Mănăstirea „Radu-Vodă", Biserica „Sfântul Gheorghe - Nou" și Catedrala Națională din București, unde au avut bucuria de a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a Sfinților Împărați Constantin și Elena, a Sfântului Ierarh Nectarie și a Sfântului Ierarh Nicolae.

În cadrul pelerinajului, membrii grupului catehetic au descoperit lăcașurile de cult și monumentele istorice prezentate în cadrul activităților Concursului Național „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri", care a oferit  posibilitatea de a cunoaşte adevărul istoric cu privire la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi  dobândirea rangului de Patriarhie, viaţa Bisericii Ortodoxe Române în actualitate, la 100 de ani de Patriarhat, provocările şi biruinţele Bisericii Ortodoxe Române în activitatea ei desfăşurată în secolul trecut, precum şi lucrarea duhovnicului în viaţa Bisericii, promovând astfel în mod deosebit cunoaşterea şi înţelegerea adecvată a activităţii Bisericii şi grija ei faţă de cei păstoriţi în vremuri de cumpănă, deopotrivă cu lucrarea faptelor bune izvorâte din iubirea şi credinţa jertfelnică a duhovnicilor, care au purtat grijă de sufletele credincioşilor Bisericii.

 

Alte articole despre: