Concursul Naţional Catehetic „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Grupul Catehetic „Sfântul Nectarie” al Parohiei Brezoi I, Protopopiatul Călimănești, coordonat de părintele Vasile Chima împreună cu părintele Daniel Preoteasa și doamna Aurora Duță, profesor de Religie, a participat la Concursul Naţional Catehetic „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”.
Organizat de către Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, Concursul Național Catehetic „Tinerii şi vârstnicii să laude numele Domnului”, a ajuns la a XV-a ediţie.
În contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), Concursul Național Catehetic, oferă grupurilor catehetice și coordonatorilor posibilitatea trăirii unor frumoase experiențe de iubire, de cunoaștere, de apropiere și de slujire dintre oameni, și mai ales posibilitatea întăririi relaţiilor tinerilor cu vârstnicii.
Grupul Catehetic „Sfântul Nectarie” al Parohiei Brezoi I, format din peste 40 de tineri cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, a desfășurat în perioada 20 ianuarie - 24 aprilie 2023, în parteneriat cu Liceul „Gheorghe Surdu” din orașul Brezoi, proiectul „Din inimi, pentru inimi”.
Principalele activități ale proiectului au fost catehezele tematice, diferite ateliere de creație dar și activități filantropice care au urmărit apropierea dintre tineri și vârstnici, Școală și Biserică, autorități locale și comunitate.
Proiectul a avut ca scop, educarea respectului și afecțiunii copiilor față de persoanele vârstnice, precum și cultivarea respectului și dorinței de a dărui material și mai ales, spiritual.