Eşti aici

Calendarul înscrierii la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea

8 Iunie 2021 / Învățământ

Elevii care manifestă intenția de a studia la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea pot consulta Calendarul admiterii din sesiunea iunie-iulie 2021.

 

Probele de aptitudini

7 – 14 iunie 2021     Înscrierea pentru probele de aptitudini

15 – 18 iunie 2021     Desfășurarea/echivalarea probelor de aptitudini

18 iunie 2021        Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini

Prima etapă de repartizare computerizată și admitere la liceu

16 - 22 iulie 2021- Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic;

24 iulie 2021- Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a;

                       Comunicarea rezultatelor

    Afișarea în școlile gimnaziale a listei cu locurile neocupate în liceele de stat din județ

25-28 iulie 2021 – Depunerea/transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați.

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • Fișa de înscriere în original și anexa la fișa de înscriere pentru învățământul liceal de la unitatea școlară unde elevul termină clasa a VIII-a;
  • Foaie matricolă clasele V-VIII;
  • Certificat de naștere – copie;
  • Carte de identitate – copie;
  • Certificat de botez (ortodox) – copie sau original;
  • Fișă medicală de la medicul de familie sau unitatea școlară unde elevul termină clasa a VIII-a, adeverință vaccinări;
  • Recomandarea preotului paroh și a consiliului parohial din localitatea de domiciliu;
  • Binecuvântarea chiriarhului;
  • Declarație din partea candidatului și a părintelui/reprezentantului legal al acestuia că au luat cunoștință de Regulamentul intern al unității școlare și că sunt de acord să-l respecte;

Actele necesare în vederea primirii Arhiereștii binecuvântări (avizului de cult) sunt:

  • Cerere ;
  • CI/BI (copie);
  • Certificat de botez;
  • Recomandarea preotului duhovnic;
  • Recomandarea preotului paroh și a consiliului parohial din localitatea de domiciliu;
  • Recomandarea profesorului de religie;
  • Dosarul va fi depus la Registratura Centrului Eparhial.
Cum se calculează media de admitere folosită la admiterea la liceu 2021

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu se calculează ca medie ponderată între Media Generală la Evaluarea Națională (care are o pondere de 80%) și Media Generală de absolvire a claselor V-VIII (care are o pondere de 20%). Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:           

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN

unde

MA = media de admitere

ABS = media generală de absolvire a claselor V-VIII

EN = media generală obținută la Evaluarea Națională

Pentru profilul teologic, media finală de admitere se calculează astfel:

(APT + MA) / 2 = MFA

unde:

APT = nota finală la probele de aptitudini;

MA = media de admitere (calculată după modelul de mai sus);

MFA = media finală de admitere.

Noutățile din Ordinul de ministru ce reglementează organizarea admiterii la liceu 2021

Repartizarea computerizată la liceu în clasa a IX-a se face în 2 etape. La repartizarea computerizată la liceu, în cele două etape, pot participa numai elevii care au susținut Evaluarea Națională. După finalizarea celor 2 etape de admitere la liceu, dacă mai există solicitări de înscriere în clasa a IX-a, Inspectoratul Școlar Județean îi repartizează pe acești candidați până la data începerii cursurilor în anul școlar 2021-2022, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. În această situație pot fi repartizați la liceu chiar și absolvenții claselor a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Națională.

Pentru profilul Vocațional, efectivul clasei nu poate depăși numărul 24 de elevi, care este numărul maxim de copii într-o clasă de liceu. 

Candidații gemeni sau tripleți se pot redistribui în clasa celui cu media de admitere mai mare sau invers, la cererea părintelui. În cazul în care prin redistribuirea candidaților gemeni sau tripleți se depășește numărul maxim de 24 de elevi într-o clasă, se aplică prevederile din Legea Educației Naționale (articolul 63, alineatul 3) care stipulează că “în situații excepționale, formațiunile de preșcolari sau de elevi pot funcționa peste efectivul maxim, cu cel mult 3 preșcolari/elevi, după caz, peste numărul maxim”.

În cadrul examenului de admitere la profilul teologic, candidații vor susține, la nivelul probelor de aptitudini, următoarele probe:

  1. Interviul/colocviul/proba orală (evaluate cu calificativ admis/respins)
  1. Verificarea dicției prin:
    • Rostirea uneia dintre rugăciunile:
      • Împărate ceresc;
      • Preasfântă Treime;
      • Tatăl nostru;
      • Psalmul 50;
      • Crezul;
      • Cuvine-se cu adevărat;
      • Apărătoare Doamnă;
  2. Verificarea aptitudinilor muzicale prin:
    • Intonarea uneia dintre următoarele cântări bisericești:
      • Sfinte Dumnezeule;
      • Cu noi este Dumnezeu;
      • Doamne al puterilor;
      • Troparul Învierii - Hristos a înviat;
      • Tatăl nostru;
      • Fie numele Domnului binecuvântat;
      • Troparul Rusaliilor - Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru;
      • Colinde cu conținut religios;
    • Intonarea unui cântec patriotic:
      • Deșteaptă-te, române;
      • Limba noastră - Al. Cristea;
      • Țara Mea - D. G. Chiriac;
      • Imnul eroilor - I. Brătianu;
      • Pui de lei - I. Brătianu;
    • Verificarea auzului muzical prin luarea tonului după pian și prin intonarea gamei Do major, a arpegiului și a unor sunete din gamă;
    • Verificarea simțului ritmic.

NOTĂ: Pentru examenul la proba muzicală nu se vor verifica noțiunile teoretice.

  1. Motivarea alegerii acestei unități de învățământ vocațional teologic.

 

2.Proba scrisă  de verificare a cunostintelor religioase nu se va susține în acest an, aceasta urmând să fie echivalată cu media la disciplina Religie din clasele V-VIII.

Conform ordinului M.E.C. nr. 3721 / 23 aprilie 2021, Anexa 2, proba de verificare a cunoștințelor religioase (VCR) constă în calcularea, cu două zecimale, fără rotunjire, a mediei aritmetice a mediilor anuale la disciplina Religie din clasele V-VIII. Nota prin care se evaluează această probă constituie nota finală la proba de aptitudini (APT).

Media minimă la proba de verificare a cunoștințelor la disciplina Religie (VCR) trebuie să fie minimum 7 (șapte).

În situația în care unul dintre candidați nu a studiat disciplina Religie pe parcursul claselor V-VIII, și, în consecință, nu are media încheiată la disciplina Religie, pentru una sau mai multe clase, acesta va susține o probă orală de verificare a cunoștințelor la disciplina Religie. În această situație, subiectele pentru proba orală se elaborează din programa școlară de Religie, clasele V-VIII. Durata probei orale va fi de 20 de minute.

  1. Decalogul: importanța lui în viața omului – clasa a V-a;
  2. Rugăciunea, bază și lumină a vieții creștine – clasa a VI-a;
  3. Rugăciunea „Tatăl nostru” – clasa a VI-a;
  4. Sfintele Taine în viața creștinilor – clasa a VII-a;
  5. Biserica – locaș de închinare și de sfințire a omului – clasa a VII-a;
  6. Domnul Iisus Hristos, Lumina lumii – clasa a VIII-a;
  7. Sfânta Treime în Sfânta Liturghie și în viața Bisericii – clasa a VIII-a.

Precizăm faptul că programa școlară pentru disciplina Religie – cultul ortodox, pentru clasele V-VIII, a fost aprobată prin OM nr. 3.393 / 28.02.2017 și este postată pe site-ul Patriarhiei Române, la adresa: http://patriarhia.ro/programe-scolare-la-disciplina-religie-2543.html .

 

Alte articole despre: