Activități catehetice la Școala Jiblea
La invitația Școlii din Jiblea, părintele Cristian Manu de la Parohia Jiblea Nouă a organizat ateliere de lectură.
În cadrul parteneriatului dintre instituția de învățământ și parohie a fost reafirmat în permanență faptul că Şcoala răspândeşte cunoştinţele necesare omului cult şi dezvoltă facultăţile sufleteşti, iar Biserica cultivă spiritul şi îl înalţă, îl deşteaptă şi nutreşte sentimentele cele mai nobile, care fac pe om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
„Lectura este un mijloc de comunicare a valorilor culturii universale, dar şi o hrană spirituală care ajută mult în viaţa duhovnicească. Cultivarea minţii este tot atât de necesară ca şi hrana pentru trup. Lectura este crucială pentru dezvoltarea cognitivă, lingvistică și social-emoțională a copiilor, îmbunătățind gândirea, vocabularul și imaginația. Stimularea lecturii de la vârste fragede contribuie la o mai bună înțelegere a lumii, la dezvoltarea creativității și la consolidarea relațiilor cu părinții și educatorii”, a spus părintele Cristian Manu.