Sfinții trăiesc în viața lor pământească transparența Învierii ...
„Sfinții sunt remarcabili nu ca niște eroi sau specialiști pe care este greu să îi înlocuiești, ci prin această forță spirituală, prin forța iubirii, a rugăciunii pentru oameni care este în ei, mai mult decât prin faptele lor. Nu fapta umană în sine, ci puterea lui Dumnezeu care strălucește în faptele lor și din ei înșiși, îi face transparenți lui Dumnezeu, Care face să iradieze capacitățile lor umane înrădăcinate în lumina dumnezeiască. Sfințenia este manifestarea îndumnezeirii omului. Importanța minunilor ține de faptul că ele sunt semne ale transparenței, ale luminii, ale bunătății lui Dumnezeu arătate în sfinți. Bunătatea este o forță penetrantă care depășește forța legii. Sfântul iradiază lumina lui Hristos Cel înviat. Sfințenia este totdeauna o iradiere a lui Dumnezeu Care S-a arătat pe Sine mai presus de legi în Cel înviat și care este și cu noi într-o lepădare de Sine, într-o participare la suferințele noastre. De aceea, această participare își găsește sensul culminant în bucuria Învierii. Sfinții trăiesc în viața lor pământească transparența Învierii care desăvârșește legile naturii. (…) Sfinții arată în viața lor sfințenia lui Dumnezeu. Ei sfințesc în ei înșiși numele lui Dumnezeu prin rugăciune, apoi îl arată în mod transparent prin purtarea lor.
Creștinii se uită în calendar pentru a vedea care este sfântul zilei și îi aduc rugăciuni. În acea zi ei își așeaza viața sub oblăduirea sfântului și caută să imite cum pot virtuțile acestui sfânt, simțindu-se ocrotiți de rugăciunile lui. Sunt venerați de asemenea și cei care au murit în sfințenie, care au făcut totul pentru dăinuirea Bisericii, care și-au dat viața pentru Dumnezeu, au iradiat în lumina lui Hristos și ne-au lăsat prin aceasta o Biserică vie. Fără sfinții din trecut, Biserica n-ar fi ceea ce este, n-ar putea dăinui. Tradiția vie și prin aceasta Biserica însăși nu se poate menține fără o succesiune a sfinților. “Aduceți-vă aminte de înaintașii voștri” (Evrei 13,7), spune Sfântul Apostol Pavel. Este recunoștința pentru toți cei care ne-au transmis Evanghelia.
Viața Bisericii nu a fost niciodată întreruptă pentru a reîncepe din nou. Sfinții sunt importanți și prin ceea ce ne transmit: și anume Biserica vie, în spiritualitatea ei, în forța sa spirituală și exemplul lor. Îi venerăm pentru că sunt plini de Dumnezeu. Sunt oameni care au atins culmile cele mai înalte ale îndumnezeirii. Se interesează de uman așa cum se interesează de Hristos; sunt împreună cu Hristos așa cum sunt îngerii. Se spune că, împreună cu Hristos, îngerii au și ei un mare interes pentru mântuirea noastră. Sfinții, care sunt și oameni, o fac cu atât mai mult. Despre ei Sfântul Pavel spune că nu vor avea fericirea deplin decât împreună cu noi, când vom fi cu toții împreună. Ei se roagă pentru noi. Iar când ne rugăm pentru vrăjmași, ei se roagă cu și mai multă osârdie. De aceea cerem rugăciunile lor.
Există trei aspecte ale acestei cinstiri: le suntem recunoscători pentru ceea ce ne-au transmis, pentru starea lor de îndumnezeire și pentru rugăciunile lor pentru noi. De aceea spunem totdeauna: “Sfinte… roagă-te pentru noi!” Nu le cerem mântuirea. Doar Maicii Domnului i-o cerem, spunând: “Mântuiește-ne pe noi.” Nu este vorba de mântuire în sensul în care ne-a dat-o Hristos, dar în viața noastră există atâtea greutăți, încât o rugăm să ne ajute, să ne dea posibilitatea să lucrăm pentru mântuirea noastră. Ea ne mântuiește în virtutea unirii ei desăvârșite cu Fiul Său, Mântuitorul nostru.
În aceasta constă cultul sfinților care iradiază, fiindcă iradierea lor ajunge până la noi. Nu credem că există două Biserici, o Biserică pământească și o Biserică cerească. Există o singură Biserică care se prelungește de pe pământ în cer. Nu suntem rupți de viața pământească pentru că avem privirile îndreptate, concentrate spre cer. Înaintăm spre lumea de dincolo luptând aici pentru a ajunge acolo încununați de prezența lui Hristos, a Duhului Sfânt în noi. Aici creștem, aici trebuie să lucrăm, chiar și în viața socială, în perspectiva vieții de dincolo. Fără viața pământească nu putem crește. Este ceea ce fac sfinții. Făcând voia lui Dumnezeu, ei trăiesc „pe pământ ca în cer“.
