copii

  • „Daruri alese” de 1 Iunie. Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Arhiepiscopia Râmnicului

     Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, sub  coordonarea Sectoarelor Învățământ, Cultural și Social ale Arhiepiscopiei Râmnicului, duminică  1 iunie, a fost desfășurat un amplu program care a inclus momente spirituale, artistice și o expoziție de icoane pe sticlă, dedicate în întregime celor mici și importanței familiei creștine.

    1 Iunie 2025
  • Activități dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 Iunie, la Parohia Târg Horezu

    După participarea la Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, duminică, 1 iunie, copiii au participat la activitățile catehetice în care părintele Constantin Dorel Vulpe a accentuat frumusețea unei copilării trăite împlinind voia lui Dumnezeu și urmând modelul de sfințenie cu care Biserica Ortodoxă ne familiarizează încă de la o vârstă fragedă.

    1 Iunie 2025
  • De 1 Iunie, copiii din Colonie Nuci au participat la activitățile organizate în biserica din comunitate

    De Ziua copilului, copii cu vârste cuprinse între 5 şi 17 ani s-au bucurat să sărbătorească împreună ziua lor, la biserica din Colonie Nuci, prin jocuri specifice vârstei frumoase a copilăriei.

    1 Iunie 2025
  • „Cultură și tradiție în activitățile catehetice de la Cernișoara”

    „Cultura și tradiția sunt integrate într-o varietate de activități la Parohia Cernișoara, de la cele culturale și artistice, la cele educaționale și recreative. Aceste activități contribui la promovarea valorilor tradiționale, la transmiterea cunoștințelor despre trecut și la promovarea identității culturale.

    1 Iunie 2025
  • „Ziua copilului" sărbătorită în Parohia Lădești

    Activitățile au debutat la biserica parohială „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, după Sfânta Liturghie, la finalul căreia părintele Vasile-Alexandru Nicola le-a vorbit despre „Comoara sfinţeniei - frumuseţea cea netrecătoare”.

    1 Iunie 2025
  • „Credinţă, joc, creaţie“ în Parohia Călimănești II

    Foarte mulți copii din Parohia Călimănești II au fost prezenți duminică, 1 iunie, la Sfânta Liturghie și la activitățile dedicate copiilor, din cuprinsul cărora nu au lipsit jocurile, atelierul de pictură, desenele pe asfalt, baloanele colorate.

    1 Iunie 2025
  • Activități catehetice și ludice la Parohia Dăești I

    Parohia Dăești I din Protopiatul Călimănești a organizat de Ziua copilului mai multe activități catehetice și ludice.

    1 Iunie 2025
  • Atelier de pictură la Parohia Pârâieni

    Parohia Pârâieni a organizat de Ziua Copilului un atelier de pictură icoane, la care au participat copii şi tineri. Astfel, membrii Grupului parohial „Sfântul Stelian” au desenat chipul Maicii Domnului, al Mântuitorului Hristos şi al sfinţilor, în timp ce grupa mare a realizat icoane pictate, având aceeaşi tematică. Părintele Marius Constantin Munteanu, coordonatorul grupului parohial, a arătat că vocația este calea sufletului, împlinirea chemării interioare.

    1 Iunie 2025
  • „Daruri alese”. Activități pentru copii, de 1 Iunie

    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, duminică, 1 iunie 2025, Arhiepiscopia Râmnicului organizează manifestarea intitulată „Bucurii pentru copii. Daruri alese”. 

    30 Mai 2025
  • „Lăsați copiii să vină la Mine!”

    În cadrul parteneriatului educațional „Lăsați copiii să vină la Mine!”, copiii Grăniniței din Comuna Vlădești au participat la activitățile catehetice organizate cu prilejul Praznicului Învierii Domnului.

    16 Aprilie 2025
  • Ziua Internaţională a copilului sărbătorită în Protoieria Râmnicu Vâlcea

    Protoieria Râmnicu Vâlcea, prin Biroul de Asistenţă Socială, a organizat mai multe activități pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului.

    1 Iunie 2024
  • Activități ludice de Ziua Copilului în Parohia Jiblea Nouă

    Activități culturale, educative, artistice, ludice și sportive au fost organizate de Ziua Copilului la Parohia Jiblea Nouă din Protoieria Călimănești.
    Pentru copii, prezența la activitățile parohiei a constituit un prilej de comuniune și dialog. 

    1 Iunie 2024

Pagini