Părintele Arhimandrit Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistrița, a trecut la cele veșnice

Model de statornicie și viață cuvioasă

Părintele Veniamin Micle s-a născut la 7 iulie 1939, în satul maramureşean Plopiş-Şişeşti, în familia cu şase copii ai binecredincioșilor săi părinți Eudochia şi Timoftei.

A urmat primele clase la șolile din Plopiş, Făureşti și Cavnic, între anii 1946-1953. La Satu Mare a studiat un an la Şcoala Medie Tehnică Mecanică, apoi la Liceul „Mihai Eminescu” din aceeaşi localitate.

Deși politica ateistă a vremii milita pentru depărtarea tinerilor de Biserică, a descoperit viața aleasă a slujitorilor lui Dumnezeu și, urmându-şi vocaţia, la 11 noiembrie 1954 a mers la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia-Maramureş, unde s-a așezat duhovnicește sub îndrumarea vrednicului de pomenire arhiepiscop Justinian Chira (starețul de atunci al obștii monahale).

Făcând ascultare de părintele său duhovnicesc, a studiat la Seminarul Teologic din Cluj  între anii 1955-1959, unde s-a distins între cei mai sârguitori la învățătură și evlavioși elevi. Om de rugăciune și de aspră nevoință ascetică, la 19 iulie 1958 a fost călugărit și a primit numele Veniamin. Începuturile vieții monahale au fost dificile, marcate de prigoana atee.

În anul 1959 a absolvit Seminarul Teologic ca șef de promoție și a fost admis la Institutul Teologic din Sibiu, însă i s-a interzis continuarea studiilor teologice, a fost alungat din mănăstire și obligat să se angajeze la un atelier de pictură şi confecţionat rame în oraşul Dej, unde a urmat cursurile Şcolii Populare.

La intervenţia stareţului Justinian, a fost reprimit la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Rohia și a fost hirotonit ierodiacon la data de 20 decembrie 1959, apoi ieromonah (a doua zi). Întrucât multe dintre parohiile din Maramureș fuseseră văduvite de slujirea preoților, sub ascultarea părintelui său duhovnicesc a săvârșit sfintele slujbe și o bogată activitate pastoral-misionară în parohiile vacante Vima Veche, Maşca, Fânaţe, Căpâlnic, Suciu de Sus.

În anul 1962, cu binecuvântarea episcopului Teofil Herineanu, a reluat cursurile universitare, pe care le-a finalizat în 1966, examenul de licenţă având tema „Conştiinţă pre scurt a Istoriei bisericeşti de Samuil Micu”, sub îndrumarea Pr. Prof. Sofron Vlad, rectorul Institului Teologic din Sibiu. La recomandarea acestuia, s-a înscris la cursurile de  doctorat de la Institutul Teologic din Bucureşti, Secţia Practică, specialitatea Omiletică şi Catehetică (1966-1968), unde a pregătit teza: „Problemele predicii creştine în vremea noastră”. Ca doctorand, a obţinut de la preşedintele francez Charles de Gaulle o bursă pentru Teologia Ortodoxă Română, la Facultatea de Teologie Catolică din Strasbourg (1968-1971).

După întoarcerea în țară a fost numit profesor la Seminarul Teologic Special din Curtea de Argeş (1971- 1972), apoi asistent la Catedra de Omilitică şi Catehetică a Institutului Teologic din Sibiu, delegat şi împuternicit pe lângă Institutul Teologic Ecumenic „Tantur” din Ierusalim (1973). În aceeaşi perioadă și-a aprofundat studiile teologice în Grecia şi Spania.

A fost propus pentru demnitatea de episcop-vicar la Arhiepiscopia Sibiului, însă autoritățile atee i-au interzis această slujire și l-au transferat la Seminarul Teologic din Mofleni (Craiova), ca profesor de franceză, engleză, rusă, filosofie, logică, ecumenism și istoria religiilor. Fericitul întru adormire și de veșnică pomenire patriarhul Teoctist Arăpașu, ca mitroplit al Olteniei, i-a acordat rangul de protosinghel  la 22 martie 1975.

Apreciat fiind de Patriarhul Justin Moisescu, la data de 1 septembrie 1977 a fost numit director al Seminarului Teologic din Bucureşti şi profesor de omiletică, iar prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotesit arhimandrit. 

La vârsta de patruzeci de ani a renunțat la activitatea didactică pentru a-și dedica viața întru totul rugăciunii, fapt pentru care s-a retras la Mănăstirea Cozia. Cunoscut pentru preocupările distinse pe plan cărturăresc și pentru zelul său misionar, a fost numit eclesiarh al Catedralei episcopale din Râmnicu Vâlcea, unde a slujit între anii 1982-1984.

Cu mult curaj și neclintită nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, a susținut demersurile pentru ca în vechea ctitorie a boierilor Craiovești, Mănăstirea Bistrița, care se afla sub administrarea Ministerului Muncii, să fie reaprinsă candela rugăciunii și reluată tradiția monahală. Statornic în acest demers, împotriva multor încercări de descurajare, părintele Veniamin a reușit această reparație morală pentru Mănăstirea Bistrița, care, timp de un sfert de veac, a fost văduvită de prezența și rugăciunea monahilor.

Căutător încă din lumea aceasta a frumuseţii veşnice din Împărăţia Cerurilor, părintele arhimandrit Veniamin Micle a dorit nu doar redarea strălucirii duhovnicești a Mănăstirii Bistrița, ci și înființarea unui centru de restaurare şi conservare a bunurilor de patrimoniu, icoane şi cărţi vechi, amenajarea unui muzeu al tiparului românesc, amenajarea noii biblioteci și a sălilor de lectură, deopotrivă cu restaurarea stăreției și a chiliilor.

În anul 1992, Mănăstirea Bistrița a primit obște de maici, cărora arhimandritul Veniamin Micle le-a devenit părinte duhovnicesc, cum, de altfel, a fost și pentru aceia care i-au încredințat tainele sufletești pentru povățuire și dobândirea vieții veșnice.

Dorind să împlinească cu fidelitate virtuțile monahale și să descopere în viața și slujirea sa darurile lui Dumnezeu și dragostea față de Biserică, și-a dedicat ultimii ani ai vieții rugăciunii lângă bolnița călugărilor isihaști din vechime, reînviind astfel tradiția isihastă a Mănăstirii Bistrița. Deopotrivă, a oferit măsura cunoașterii dobândite din tezaurul învățăturii creștine și, printr-o acribică preocupare pentru cultură, știință şi istorie, a oferit culturii române peste 100 de volume de teologie, 400 de studii, articole, predici și exegeze biblice.

A trecut la cele veșnice în seara zilei de 17 noiembrie, în chilia sa, în stare de trezvie și rugăciune, pregătit pentru a trece hotarul cel de taină, spre întâlnirea cu Arhiereul Cel Veșnic, Mântuitorul Hristos, Calea, Adevărul și Viața.

Îl rugăm pe Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata cuvioșilor și în lumina Preasfintei Treimi!

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu părintești binecuvântări pentru toți cei îndurerați de plecarea părintelui,

† Varsanufie,

Arhiepiscopul Râmnicului