boboteaza

  • „Să păstrăm haina botezului nostru curată, ca să ne apropiem de Dumnezeu și să primim înfierea”, a spus Părintele Arhiepiscop Varsanufie de praznicul Botezului Domnului

     Biserica Ortodoxă a prăznuit luni, 6 ianuarie, Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare, sau Teofania, adică Botezul Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apele Iordanului. În această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba Sfinţirii celei mari a apei la biserica Adormirea Maicii Domnului din cadrul Centrului Eparhial.

    6 Ianuarie 2020
  • Boboteaza la Catedrala Arhiepiscopală

    Boboteaza la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic

    La Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea, în prezenţa a sute de credincioşi, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Îndată după Sfânta Liturghie a fost săvârşită Slujba de sfinţire a Aghiasmei mari.

    7 Ianuarie 2016