„Ścola si laçi - Școala este bună"
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, pentru a marca „Ziua copilului” a organizat la Școala Primară Sînbotin din localitatea Dăești, activități recreativ-educative, în cadrul cărora părintele a vorbit copiilor despre importanța ascultării părinților și despre importanța formării personalității noastre prin împlinirea poruncilor Mântuitorului.







