Eşti aici

Arhivă

  • 300 de copii au primit daruri în cadrul proiectului social „Milostenie creștină în suflet de copil!”

    Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Proiectul socio-educațional „Milostenie creștină în suflet de copil!”, derulat în parteneriat cu Școala „Take Ionescu” din Municipiul Râmnicu-Vâlcea și Centrul de Consiliere și Informare Doamna Maria Brâncoveanu, care oferă servicii de sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate, face parte din programele social-filantropice desfășurate de către Arhiepiscopia Râmnicului.

    20 Decembrie 2021 / Social
  • „Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, temelia ethosului creștin”

    † VARSANUFIE
    Prin harul lui Dumnezeu,
    Arhiepiscopul Râmnicului

    Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler și preaiubiților credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului,
    Har, milă și pace de la Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh,
    iar de la noi părintești binecuvântări!

    „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
    Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, 
    le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”
    (Ioan I, 11-12)

    17 Decembrie 2021 / Cultural

  • Daruri pentru copii și adulți instituționalizați

    Preoți de la parohii din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea, însoțiți de tineri și credincioși, au oferit joi, 16 decembrie, daruri pentru copii și adulți instituționalizați la Centrul de recuperare neuropsihiatrică nr. 1 Băbeni, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea.

    17 Decembrie 2021 / Social

  • Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

    În ziua de joi, 16 decembrie 2021, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

    17 Decembrie 2021 / Comunicate de Presă

  • Consiliul elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” implicat în numeroase proiecte sociale

    În perioada premergătoare Praznicului Nașterii Domnului, Consiliul elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” a desfășurat mai multe proiecte cu caracter educativ social, cu sprijinul Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin”, a parohiilor „Sfântul Ioan Botezătorul” din Râmnicu-Vâlcea și Vlădești-Tânțulești.

    16 Decembrie 2021 / Învățământ

  • Activități sociale în Parohia Ionești II

       Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, Parohia Ionești II din Protoieria Drăgășani a desfășurat Proiectul social ,,Liturghia faptelor bune” prin care bătrâni și familii cu mulți copii au primit alimente, fructe, legume și haine. Unei familii cu 6 copii, pe lângă alimentele de bază, Parohia a oferit materiale de construcții pentru amenajarea unei camere de locuit, urmând să ofere sprijin și pentru mobilarea acesteia în vederea asigurării unui climat adecvat pentru creșterea copiilor.

    14 Decembrie 2021 / Social

  • Daruri oferite mai multor familii din Parohia Mihăești I

    Parohia Mihăești I în colaborare cu Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului au oferit în pragul sărbătorilor de iarnă hăinuțe, alimente, jucării și dulciuri copiilor mai multor familii din comunitate.

    13 Decembrie 2021 / Social

Pagini