Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2023
Anul 2023 a fost proclamat duminică, în Patriarhia Română, drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.
„Nașterea Fiului lui Dumnezeu s-a petrecut la timpul rânduit de Dumnezeu, după cum ne încredințează Sfântul Apostol Pavel: „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni IV, 4-5)”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în a doua zi de Crăciun, la Paraclisul Arhiepiscopal „Toți Sfinții” din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

„Fiul lui Dumnezeu a primit în chip smerit nașterea trupească pentru a ne dărui nașterea duhovnicească, înfierea prin har (Galateni IV,6; Romani VIII, 15-17) și ne cere la acest ceas al sărbătorii să ne lăsăm cuprinşi de taina coborârii Sale la noi”, a accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” în ziua Praznicului Nașterii Domnului.