Eşti aici

Conferință preoțească în Protoieria Drăgășani

15 Mai / Administrativ

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit în ziua de joi, 15 mai, Sfânta Liturghie împreună cu preoții din Protoieria Drăgășani la Mănăstirea „Sfânta Treime”, unde a prezidat conferința pastoral-misionară semestrială.

Înaltpreasfinția Sa a accentuat în cuvântul de învățătură împărtășit preoților în cadrul conferinței că „este necesar ca slujitorii Bisericii să-și conformeze viața cu vrednicia pe care o impune slujirea lor sacerdotală. 
După Sfântul Apostol Pavel, preotul trebuie să dea dovadă de adevărată iubire creștină față de fiecare dintre enoriașii săi, să fie binevoitor (I Timotei III, 3), blând, cuminte (I Timotei III, 2); să nu iște certuri, ci să fie făcător de pace; trebuie să fie drept și înfrânat (Tit I, 8), blând și pașnic (I Timotei III, 2), „destoinic să învețe pe alții” (I Timotei III, 2), „drept învățând cuvântul adevărului” (II Timotei II, 15) lui Hristos.
De aceea, responsabilitatea slujirii preoțești trebuie să fie asemenea măreției slujirii acesteia, după cum învață Sfântul Efrem Sirul care numește „înfricoșătoare” taina preoției, sfântă și cinstită”.
În cadrul conferinței au fost prezentate comunicări, care au arătat însemnătatea autocefaliei și sinodalității, ca principii canonice fundamentale ale organizării şi conducerii Bisericii Ortodoxe Române.

Cea de-a doua parte a întâlnirii a prilejuit expunerea unor propuneri, sugestii și solicitări  privitoare la activitatea parohiilor.

Alte articole despre: