Eşti aici

Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Râmnicului. 1 216 474 lei au fost cheltuiți în scop filantropic și educațional

13 Ianuarie 2022 / Administrativ

Marți, 11 ianuarie 2022, a avut loc în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului social pastoral „Sfântul Ierarh Calinic” ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Râmnicului, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. Lucrările au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” de către Chiriarhul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Lucrările în plen au evidențiat activităţile eparhiei din anul 2021, sub aspect administrativ, economic, cultural și social-filantropic.

Din rapoartele prezentate a reieșit faptul că suma de 1 216 474 lei a fost folosită în scop filantropic pentru un număr de 20 847 persoane. Această sumă relevă ampla activitate desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului în vederea împlinirii misiunii Bisericii în lume și în societate.

I. Activitatea administrativ-pastorală 

În ceea ce privește dimensiunea pastoral-liturgică, pe parcursul anului 2021, în Arhiepiscopia Râmnicului au fost înființate 4 noi mănăstiri și au fost sfințite 11 locașuri de cult. De asemenea există șantiere în diferite stadii  de construire, consolidare și restaurare la 52 biserici, precum și lucrările de pictare sau restaurare a picturii la 15 locașuri de cult.

II. Activitatea cultural-misionară și educațională.

În anul 2021, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat mai multe simpozioane, colocvii, expoziții, recitaluri și alte activități cultural-religioase, iar prin intermediul editurii eparhiale Praxis au fost tipărite volume teologice, precum și revistele Praxis, Martyria și Misiunea.

Pe plan educațional, s-au desfășurat parteneriate și proiecte educaționale, consfătuiri și colocvii la care au participat preoți și profesori de Religie care desfășoară o activitate didactică și spirituală  în rândul tinerilor. Mai mult decât atât, pentru susținerea performanței școlare și prevenirea abandonului școlar, 5387 elevi au primit rechizite, fișe de lucru și auxiliare didactice în cuantum de 169 862 lei.

Arhiepiscopia Râmnicului a oferit 6 burse universitare și postuniversitare și 20 burse pentru elevi, în cuantum de 90 000 lei și 3 burse sociale în valoare de 12 400 lei.

III. Activitatea social-filantropică

În decursul anului 2021 Arhiepiscopia Râmnicului a desfășurat 42 de programe sociale care au acordat hrană, îmbrăcăminte și medicamente, au sprijinit educaţia copiilor, au inițiat campanii de sprijinire a vârstnicilor și persoanelor cu diverse afecțiuni, au oferit consiliere și ajutor familiilor cu mulți copii, ori celor aflate în situații de risc social, persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței domestice și persoanelor dependente de alcool, fiind  acordate ajutoare financiare unui număr de 2.634 persoane în valoare de 229 916 lei și ajutoare materiale în valoare de 192 456 pentru 5 857 beneficiari. Totodată, prin ,,Centrul de consiliere și sprijin – Serviciu social acordat în comunitate persoanelor adulte”, Centrul de consiliere și informare „Doamna Maria Brâncoveanu”, Programul „Masa pe roți”, Centrul de Zi „Petria”, Centrul Rezidenţial Copăcelu și proiectele desfășurate în colaborare cu Liga Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, 4 750 de persoane au beneficiat de servicii sociale și ajutoare în valoare de 448 840 lei.

În cadrul Departamentului de misiune pentru rromi au continuat cele 7 programe educaționale și sociale: „Śkola si laçi – școala este bună”, „Mirro ghiozdano - Ghiozdanul meu”, „Podema tatipe - Ghetuţe călduţe”, „Av paś o Del - Vino lângă Dumnezeu”; „Aven te das duma - Copilul tău este important, vino să vorbim despre el”; „Sastipen le rromenqe - Sănătatea rromilor”; „Sastipe tirre hurdeske - Sănătatea copilului tău", care au avut 2190 beneficiari în valoare totală de  73 000 lei (10 elevi rromi au primit tablete cu acces gratuit la internet, în valoare de 12 000 lei, 100 copii au beneficiat de ghiozdane și rechizite școlare în cuantum de 5000 lei, 100 copii au primit ghetuțe noi în cuantum de 5000 lei, 500 de persoane au beneficiat de pelerinaje sociale1300 de persoane au primit articole de îmbrăcăminte și produse alimentare, iar 180 persoane de etnie rromă au fost informate privitor la aspecte legate de sănătate, în vederea dobândirii de comportamente sanogene și a adoptării unui stil de viață sănătos).

După aprobarea rapoartelor prezentate, în încheierea ședinței Adunării eparhiale, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a oferit acte de cinstire membrilor acestui for deliberativ pentru contribuția adusă în mandatul 2018-2022.

Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei, fiind compusă din 30 de reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor mireni, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni.

 

Alte articole despre: