Din dragoste pentru aproapele
La Parohia Bercioiu s-a desfășurat proiectul social-filantropic "Din dragoste pentru aproapele".
La Parohia Bercioiu din comuna Budești, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la inițiativa preotului paroh Dragoș Funzescu, s-a desfășurat proiectul social-filantropic "Din dragoste pentru aproapele", de mare importanță pentru comunitatea parohială.
În acest fel s-a venit în sprijinul celor care nu au venituri și care își duc traiul zilnic cu mari dificultăți, asigurandu-se o masă caldă pe saptămână unui număr de zece persoane, care reprezintă cazuri sociale.
Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă nelimitată de timp, venind astfel în ajutorul celor lipsiți și împlinind cuvântul Mântuitorului Hristos "Flămând am fost și mi-ați dat să mănânc".