Ligii Femeilor Crestine Ortodoxe, o nouă întâlnire de lucru
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 25 ianuarie, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul" a avut loc prima întâlnire din acest an pentru membrele Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe, la care au participat și reprezentantele Punctului de lucru din Călimănești, împreună cu doamna coordonatoare, Violeta Titela Negrea.
În prima parte a ședinței, în cadrul proiectului de cateheză „Iisus Hristos- Lumina sufletului nostru", părintele Victor Barbu, îndrumătorul spiritual al asociației a ținut un cuvânt de învățătură cu tema „Smerenia, calea spre mântuire", în care a subliniat importanța cunoașterii de sine, profunde și cu nădejde, smerenia fiind temelia tuturor virtuților, calea luminoasă și izvor de bucurii fără sfârșit.
În cea de-a doua parte a ședinței a fost prezentat Raportul de activitate al anului 2017 și din prima lună a anului 2018, precum și programul activităților pentru perioada următoare, punându-se accent pe acțiuni ce vin în sprijinul celor încercați de greutăți pentru a depăși perioada de iarnă.