Activități sociale desfășurate de Liga Femeilor Creștin Ortodoxe
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Duminica a VI-a din Postul Mare, 21 aprilie, membrele Ligii Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului au participat la Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“ din satul Titireci, comuna Buneşti.
În contextul manifestărilor dedicate Anului omagial al satului românesc si a păstrării tradiţiilor, la finalul slujbei, cu sprijinul familiei Iuliana şi Viorel Radi, au fost oferite pachete cu hrană rece tuturor participanţilor la Sfânta Liturghie, iar elevii Şcolii Gimnaziale din localitate, îmbrăcaţi în frumoase straie populare tradiţionale, au cântat pricesne.
În după amiaza aceleiași zile, membrele Ligii Femeilor Creştine Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, împreună cu părintele Ion Dincă, de la Biserica Înălțarea Domnului din Râmnicu Vâlcea, au mers în vizită la Centrul de Plasament „Andreea”. După un scurt program artistic de muzică și poezie, tinerii au primit in dar cruciuliţe, iconiţe, dulciuri, fructe şi obiecte de imbrăcăminte, activitate sprijinită și de Stavrofora Teodora, stareţa Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Budești.