Activități social-filantropice la Parohia Căzăneşti
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în Parohia Căzăneşti s-au desfăşurat o serie de activităţi social-filantropice şi în această perioadă a Sărbătorilor Pascale. Astfel, mai multe familii au primit pachete cu alimente de bază, cozonaci şi alte daruri.
Darurile Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” au fost oferite, prin implicarea părintelui Mihai Florian Popescu, persoanelor cu posibilităţi reduse sau care traversează o perioadă dificilă din viaţa lor, pentru ca bucuria Sărbătorilor Sfinte şi pline de lumină ale Învierii Domnului să nu fie umbrită de lipsa iubirii aproapelui.