Activitatea Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului în lumina slujirii sociale a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul
Liga Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului a organizat marți, 2 septembrie, un eveniment cultural închinat lucrărea filantropice desfășurate de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, temă care a fost prezentată de către Pr. Dr. Laurențiu Rădoi, la Sala „Iosif Episcopul” a Centrului Cultural „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”.
Părintele Laurențiu Rădoi a reliefat faptul că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a întruchipat în istorie „omul deplin al timpului”, care şi-a închinat întreaga viaţă păstoriţilor săi, ridicând Ortodoxia românească la un prestigiu deosebit în faţa celorlalte popoare. Arhitect, caligraf, sculptor, predicator, cunoscător al multor limbi străine, „vistierie de daruri” şi „pom răsădit lângă izvoarele apelor”, a rămas în memoria Bisericii noastre ca o personalitate complexă, rar întâlnită. Meritul lui este cu atât mai mare, cu cât a fost „georgian de neam”, socotindu-se la noi „strein în ţera rumânescă”. Icoana sa străluceşte şi astăzi în analele vremii. Aşa cum s-a consemnat din timpuri îndepărtate: „lucrător sârguincios şi iscusit, tipograful distins, omul moral şi prevăzător, bărbatul pios şi filantrop, literatul însemnat, Arhiereul, cu viaţă exemplară, care a afierosit lui Dumnezeu tot avutul său şi şi-a jertfit viaţa pentru binele poporului român: acesta este Mitropolitul Antim Ivireanul”.
Conferința a fost urmată de un scurt recital de flaut susținit de Anastasia Scurtu, elevă a Liceului de Arte „Victor Giuleanu" din Râmnicu Vâlcea, acompaniată la pian de doamna prof. Carina Aghenie.
O prezentarea a activității Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului a realizat doamna Delia Zamfirescu, preşedinta asociației, care a subliniat lucrarea jertfelnică a membrelor, dar și frumoasa conlucrare cu alte asociații caritabile, spre binele semenilor.