Eşti aici

Școala de vară „Constelația credinței” la Parohia Căzăneşti

22 Iulie / Învățământ

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Parohia Căzăneşti a organizat, în perioada 13 - 20 iulie,  Școala de vară Constelația credinței, care a reunit momente de bucurie, comuniune și creștere duhovnicească.

Copiii au fost călăuziți în descoperirea valorilor credinței ortodoxe prin activități catehetice adaptate vârstei lor, în cadrul cărora au aflat despre viața sfinților, importanța rugăciunii și a Bisericii în viața creștinului, învățând cum să trăiască frumos și cu dragoste față de Dumnezeu și aproapele.

De asemenea, în cadrul școlii de vară, participanții au pătruns în tainele astronomiei prin implicarea tinerei Gabriela Teodora Popescu, premiantă la ultimele 3 ediții ale Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică.

Programul zilnic a inclus ateliere de creație, activități ludice,  desen, pictură, lucru manual și confecționarea de obiecte cu tematică, vizionări de filme religioase, toate desfășurate într-un duh de prietenie, colaborare și veselie curată.

Această inițiativă a adus nu doar zâmbete și voie bună, ci și roade duhovnicești, întărind legătura dintre Biserică și familie.

Alte articole despre: